La mijlocul anilor 1920, România se îndrepta spre sfârșitul guvernării lui Ion I.C. Brătianu, aflat la putere în urma alegerilor din 1920, perioadă marcată de o relativă stabilitate politică și anumite progrese de ordin economic și social. În același timp însă societatea românească este marcată, încetul cu încetul, de un curent naționalist și profund antisemit, care va crește în intensitate, odată cu venirea lui Hitler la putere, în Germania, în  anul 1933.

Rădăcinile acestei mișcări se trag însă în urma procesului din 1925, când sub pretextul legitimei apărări și a unei încadrări judiciare eronate a crimei, viitorul lider al extremei de dreapta din România, Corneliu Zelea Codreanu, va obține o popularitate imensă ce se va transforma în capital politic și victorii electorale, în perioada Marii Depresiuni de la sfârșitul anilor 1920 – începutul anilor 1930.

În același timp, acest asasinat va deschide seria crimelor politice comise de Mișcarea Legionară în România interbelică.

Protagoniștii

Născut la 13 septembrie 1899, în localitatea Huși, acesta a fost cunoscut inițial sub numele de Corneliu Zelinskii, presupus a fi de origine poloneză. Cu toate  acestea, familia sa a trecut la Codreanu, după ce a primit botezul în ortodoxie. Din 1919, în calitate de student, se va alătura partidului fascist, Liga Apărării Național-Creștine (L.A.N.C), condus de profesorul universitar A.C. Cuza, unde se va remarca, în perioada studenției, prin mai multe acțiuni la limita și peste  limita legii, fiind, în cele din urmă, exmatriculat.

La polul opus se află prefectul de poliție al Iașiului, Constantin Manciu, detașat de guvernul Partidului Național Liberal condus de Ion I.C. Brătianu, pe 5 septembrie 1923, în capitala provincială a Moldovei, în vederea reprimării mișcărilor de protest studențești, care erau îndreptate împotriva prezenței unui număr mare de etnici străini, în special a evreilor, în universitățile din țară, mișcare cunoscută sub numele de „Numerus Clausus”.

Având puteri sporite, Manciu nu a ezitat să execute, cu orice preț, indicațiile venite de la București, recurgând, deseori, la arestarea și maltratarea fizică a studenților și elevilor din oraș, în beciurile Poliției. Printre aceștia se număra și Corneliu Zelea Codreanu, în acea perioadă student la drept. Aceste acțiuni au dus la apariția unei relații ostile între studenți și prefectul de poliție.

„Un om lovit, parcă nu mai este om. Se simte rușinat, dezonorat”, scria Codreanu în memoriile sale.

Spre exemplu, la sfârșitul lunii mai a anului 1924, însoțit de circa 200 de soldați și 40 de polițiști, Manciu a descins în localitatea Ungheni din județul Iași, unde lucrau mai mulți studenți la fabricarea cărămizilor pentru căminul cultural creștin din Iași, arestându-i și închizându-i în beciurile Poliției. Aceștia au fost însă eliberați la presiunea profesorilor și a părinților.

În acest context, studentul Comerzan, îl va ataca în judecată pe prefectul Manciu, acuzându-l de abuz în serviciu și încălcarea flagrantă a legislației. Fiind deja avocat, Codreanu îl va reprezenta pe acesta în instanța de judecată.

Asasinat pe scările Palatului de Justiție – Crimă, legitimă apărare sau complot

Una dintre primele ședințe ale procesului de judecată în cauza Comerzan vs. Manciu, urma să aibă loc sâmbătă, 25 octombrie 1924. În dimineața acelei zilei, prefectul se prezentase în fața instanței, în calitate de acuzat, fiind însoțit de 20 de jandarmi, cu intenția de a-l aresta pe avocatul Zelea Codreanu.

Încercând să-l aresteze, Manciu a dat ordin jandarmilor să treacă la acțiune, la care acesta a ripostat, trăgând câteva gloanțe în direcția acestora. În urma acestui incident, a fost împușcat mortal în cap prefectul Manciu și au fost răniți grav alți doi comisari. Ulterior, Codreanu s-a predat și a fost deținut în diverse închisori. În aceeași zi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași deschide un dosar penal.

Inițial, procesul de judecată urma să se desfășoare la Focșani, însă, din cauza faptului că Guvernul Brătianu considera această regiune un fief al opoziției, a fost dispusă transferarea acestuia la Drobeta Turnu Severin. Anume aici, în mai 1925, a început unul dintre cele mai cunoscute procesele ale vremii.

Mai mult, prin intermediul Ministerului Justiției, s-a dispus ceea ce va deveni, mai târziu, o eroare juridică fundamentală și anume - judecarea lui Codreanu sub aspectul pregătirii unui complot, care ulterior a fost schimbată în acuzația de asasinat și complicitate.

Procesul și achitarea: Între miting  politic și înfăptuirea justiției

 În apărarea sa, Codreanu a negat că ar fi avut intenția și ar  fi  planificat, de mai mult timp, să-l asasineze pe prefectul Manciu.

„Cu toate acestea, la ieșirea din Judecătorie, am fost înjurat și lovit de prefectul de Poliție Manciu, care s-a adresat către mai mulți agenți, spunând să puie mâna pe mine și strigând „Loviți!”. Am fost înjurat, înjurături de „Dumnezeu” și de „Cruce”. Văzând un număr mai mare, de patru sau trei, nu-mi aduc aminte bine, am scos un revolver din buzunar și am descărcat trei focuri, ca să mă apăr. Când am tras asupra comisarului Cloș, acesta era cu revolverul în mână și înainta spre mine”, declara Codreanu în cadrul procesului intentat.

În același timp, procurorul general al României, Titu Constantinescu, a susținut că ipoteza legitimei apărări nu era una valabilă în speța dată.

„Codreanu, care nu intervenise de loc în proces, la terminarea ședinței, iese din sala de judecată. Se oprește pe platforma de jos și așteaptă. Manciu apare și el fără să dea naștere la provocările de care s-a vorbit. Codreanu scoate un revolver și trage în Manciu, pe care-l omoară. Clos, intervenind, este și el rănit de moarte, iar un al treilea glonț îl rănește pe Hușanu. Studenții Iordache, Cucu M., Rugina și Huanganu nu sunt singurii care au asistat la săvârșirea crimei. Ei se contrazic în declarațiile lor, ca una au spus judecătorului de instrucție și alta au spus aici, în fața Curții”, a declarat magistratul, care a solicitat juriului să nu îl achite pe Codreanu.

„La instrucție a arătat în trei feluri motivele ce l-au determinat la crimă: întâi că l-a înjurat și amenințat, a doua oară spune că numai l-a înjurat, iar a treia oară susține că a fost în legitimă apărare, prinzând un gest al lui Manciu care va avea aerul că scoate un revolver din buzunar”, a adăugat procurorul.

Cum teza complotului și nici cea a unui asasinat premeditat nu a fost demonstrată, marți, 26 mai 1925, la ora 16:30, după o deliberare de doar cinci minute jurații dau verdictul de achitare a lui Corneliu Zelea Codreanu. Mai mult, în ciuda faptului că acesta era responsabil de moartea unui funcționar public și rănirea gravă a altor doi, citirea sentinței i-a adus un imens val de simpatie. Relatând despre evenimentele de după achitarea lui Codreanu, ziarele vremii dădeau impresia că scriu mai mult despre un miting politic decât despre un proces de omor.

Mai mult, conform relatărilor ziarului Universul, însăși cei 12 jurați manifestau o bucurie și nu ezitau să se fotografieze cu acuzatul Codreanu. De altfel, presiunea publică a fost atât de mare încât în ziua procesului în jur de 10.000 de oameni așteptau în fața Tribunalului din Turnu Severin, fiind înregistrate în același timp aproape 20.000 de cereri ale unor cetățeni

„Nimic surprinzător în aceasta. Când legiuitorul a dat procesele de asemenea natură pe mâna juraților, a vrut tocmai să asigure și posibilitatea achitării, în cazului în care litera rigidă a legii n-ar putea admite decât condamnarea. Instituția juraților este una din cuceririle democrației și cu nici un preț n-am vrea să i se aducă vreo știrbire”, scria Adevărul în numărul său din 28 mai 1925.

De altfel, curțile de jurați existau în România încă din sec. XIX, fiind menționate în 1865.

 Drumul spre politica mare

Achitarea și valul imens de simpatie în favoarea lui Codreanu au fost exploatate abil de către acesta, care a înființat Legiunea Arhanghelul Mihail, ce va deveni cunoscută în anii 1930 drept Partidul „Totul pentru Țară”, formațiune ce va înregistra remarcabile rezultate electorale.

Mai mult, Mișcarea Legionară a  continuat tactica asasinatelor politice, având ca victime doi prim-miniștri  și mai mulți oficiali guvernamentali. În urma rapturilor teritoriale din vara lui 1940, legionarii vor ajunge la putere, formând statul național-legionar, aflat sub comanda lui Horia Sima și Ion Antonescu.