Marea Britanie: Vântul bate cu 160 de km pe oră. Oamenii au fost sfătuiți să stea în casă

Marea Britanie: Vântul bate cu 160 de km pe oră. Oamenii au fost sfătuiți să stea în casă

Marea Britanie este afectată, în acest weekend, de furtuna Arwen. În unele regiuni, vântul bate cu 160 de kilometri pe oră. Britanicii au fost sfătuiți să nu iasă din casă, decât dacă este absolut necesar. Un bărbat a murit, mai multe clădiri au fost avariate şi numeroşi copaci au fost doborâţi. Specialiştii au calificat aceste condiţii meteorologice  drept „terifiante”, transmite digi24.ro.

Met Office, biroul de meteorologie britanic, a precizat că vânturile aduse de furtuna Arwen au atins viteza de 158 de kilometri pe oră în Brizlee Wood, o localitate din comitatul Northumberland.

Deşi Codul Roşu de furtună a expirat în primele ore ale dimineții de sâmbătă, meteorologii avertizează că mai multe Coduri Portocalii şi Galbene rămân încă în vigoare, iar multe regiuni ale ţării vor fi afectate de vânturi deosebit de puternice.

Britanicii au fost sfătuiţi să se deplaseze în afara locuinţelor doar dacă este absolut necesar, în timp ce specialiştii de la Met Office au spus că vânturile care au bătut în noaptea de vineri spre sâmbătă au fost „devastatoare” şi că au afectat „regiuni întinse din Marea Britanie”.

În Irlanda de Nord, un bărbat a fost ucis după ce automobilul său a fost lovit de un copac care s-a prăbuşit vineri în comitatul Antrim.

Vânturile au atins viteza de 140 de kilometri pe oră în Orlock Head, o localitate din comitatul Down.

În Inverbervie, oraş situat pe coasta nord-estică a Scoţiei, vântul a bătut cu viteze de 125 de kilometri pe oră, iar în Aberporth, oraş din Ţara Galilor, viteza vânturilor a fost de 124 de kilometri pe oră.

Drumuri blocate și trenuri oprite

Mai multe drumuri au fost închise după prăbuşirea unor crengi şi trunchiuri de copaci pe carosabil în cele mai afectate regiuni din Scoţia, iar trenurile companiei feroviare LNER care circulau la nord de Newcastle au fost oprite din cauza vânturilor puternice, ploilor abundente şi ninsorilor care au început să cadă vineri după-amiază.

Met Office a avertizat că nord-estul şi nord-vestul Angliei, comitatele Yorkshire, West Midlands şi East Midlands vor fi afectate de o vreme deosebit de rece până luni.Coduri portocalii de furtună au rămas în vigoare până sâmbătă dimineaţă la ora locală 09:00 pentru regiunile nord-estice ale coastelor engleze şi scoţiene, precum şi pentru regiunile costiere din sud-vestul Angliei şi Ţării Galilor, iar codul galben de furtună acoperă cea mai mare parte a teritoriului Marii Britanii până la ora locală 18:00.

Un meci de rugby de vineri seară, care urma să se dispute între echipele Newcastle Falcons şi Worcester Warriors, a fost amânat pentru sâmbătă seară din cauza vremii nefavorabile şi a îngrijorărilor legate de siguranţa sportivilor şi a spectatorilor.

În nordul Ţării Galilor, postul ITV a fost nevoit să înregistreze un episod al emisiunii "I\\\'m a Celebrity... Get Me Out Of Here!", care ar fi trebuit să fie transmis în direct de la Castelul Gwrych, din cauza îngrijorărilor legate de siguranţa actorilor şi a echipelor de filmare, precum şi a faptului că furtuna Arwen ar fi putut influenţa negativ calitatea semnalului TV.

Brigada de Pompieri din Merseyside a anunţat că a primit numeroase solicitări pentru a interveni în urma unor incidente petrecute vineri seară, "cauzate de actualele condiţii meteorologice, inclusiv căderi de copaci şi acoperişuri smulse de pe mai multe clădiri".

Cursele feroviare operate de ScotRail au fost întrerupte între Edinburgh şi Glasgow, Dunblane şi Stirling, după ce un hambar a fost distrus de furtună, iar rămăşiţele sale au căzut pe o linie de cale ferată din Polmont.

55.000 de locuințe au rămas fără curent electric

Specialiştii de la Met Office au spus că aceste condiţii meteorologice sunt "terifiante", iar numeroşi locuitori britanici au raportat întreruperi ale sistemelor de alimentare cu energie electrică.

Compania Northern Powergrid a anunţat că această furtună puternică a întrerupt furnizarea de electricitate pentru mai mult de 55.000 de locuinţe, în principal în comitatele Northumberland, Durham şi Tyne and Wear.

120 de camioane au rămas blocate în zăpadă pe autostrada M62

Poliţia din nord-vestul Angliei a anunţat că aproximativ 120 de camioane au rămas blocate în zăpadă pe autostrada M62 la punctele de joncţiune cu drumurile naţionale 21 şi 22 şi i-a îndemnat pe conducătorii auto să evite aceste zone.

Mai multe fotografii publicate pe Twitter arată acea autostradă acoperită de zăpadă şi mai multe utilaje de deszăpezire care au fost trimise de autorităţile britanice la faţa locului.

De asemenea, Met Office le-a recomandat locuitorilor de pe coastele britanice să evite deplasările în zonele de ţărm din cauza valurilor înalte şi a materialelor reziduale deplasate de apă şi de vânturi, care reprezintă un pericol pentru vieţile lor.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ungaria anunță că nu va sprijini Ucraina în fața Rusiei. Ce motiv invocă Budapesta

Ungaria anunță că nu va sprijini Ucraina în fața Rusiei. Ce motiv invocă Budapesta

Președinta Maia Sandu nu intenționează să se întâlnească cu Vladimir Putin în viitorul apropiat: „Depinde de ambele părți”

Președinta Maia Sandu nu intenționează să se întâlnească cu Vladimir Putin în viitorul apropiat: „Depinde de ambele părți”

File din istoria Holocaustului în spațiul românesc: În Transnistria au fost deportați 195.000 de evrei, iar la sfârșitul anului 1943  au rămas în viață 50.000

File din istoria Holocaustului în spațiul românesc: În Transnistria au fost deportați 195.000 de evrei, iar la sfârșitul anului 1943 au rămas în viață 50.000

Advertoriale
Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Respect sporit pentru propria persoană sau eroare mecanică? Gafa pe care a comis-o prim-ministra la un eveniment public (FOCUS)
  • 2
    Rusia respinge solicitarea Republicii Moldova de retragere a trupelor ruse din Transnistria: „Afirmații departe de realitatea istorică”
  • 3
    Partidul Șor a scos oamenii la protest. UPDATE: Consiliu raional Orhei a acordat vot de neîncredere Guvernului
  • 4
    Oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul șefei ANI. Reacția instituției (UPDATE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.