„Marea Unire” a fost, de fapt, încheierea procesului de unificare

Așa cum indică și numele sărbătorii, ziua de 1 Decembrie 1918, este data la care a fost încheiat procesul de unificare a celor trei provincii românești, deși din punct de vedere juridic lucrurile stau altfel. În primul rând, procesul de unire a provinciilor istorice a avut loc la date diferite, startul fiind dat de Sfatul Țării de la Chișinău care, la 27 martie 1918, a votat primul Unirea cu România. Deși era organul reprezentativ al regiunii, actul acestei uniri nu a fost recunoscut decât abia peste doi ani, când pe fondul unor circumstanțe internaționale favorabile (intervenția trupelor române în Ungaria și războiul civil din Rusia), aliații au recunoscut documentul.

Foto: Wikipedia

Peste câteva luni, la 15 noiembrie 1918, a venit și rândul Bucovinei să se unească cu România, în urma unui congres ținut la Cernăuți. Astfel, evenimentul de la Alba Iulia semnifică unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

Doar cinci fotografii și nici o secundă de film

În ziua de astăzi, când și cel mai simplu telefon poate fotografia și filma, e greu de crezut că un eveniment de proporții și importanță istorică pentru un popor, să nu fie filmat sau fotografiat la greu. Ei bine, acum 103 ani, lucrurile nu au stat așa, or de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, nu sunt decât cinci fotografii și nici o secundă de film. Mai mult, unele săli sau locuri unde se desfășurau ședințele nu au putut fi fotografiate pentru că... fotograful Samoilă Mârza nu a avut permisul de a intra acolo. Nu mai vorbim despre faptul că fotograful oficial al evenimentului nici nu s-a prezentat la fața locului.

Foto: Wikipedia

Dramatismul nu se oprește aici, întrucât fotograful Marii Uniri, a avut parte de un destin funest, murind în sărăcie și uitare la 9 decembrie 1967, în orașul în care avusese grijă să imortalizeze unul din marile evenimente ale istoriei noastre.

Foto: Wikipedia

Pe lângă faptul că alegerea orașului Alba Iulia drept loc de desfășurare a viitoarei Adunări Naționale a fost legată și de faptul că aceasta era orașul Unirii (la 1600, Mihai Viteazul proclamase anume aici unirea celor trei țări românești) și de faptul că era un punct strategic bine protejat chiar de militarii români, care mai dețineau și controlul asupra celui mai mare depozit de arme din Transilvania.

Foto: Wikipedia

În plus, o adunare națională de circa 100.000 de participanți a fost una din cerințele guvernului de la București, având în vedere că pe lângă argumentele istorice și etnice, la Conferința de Pace de la Paris, România avea nevoie și de argumente democratice, care să contrazică teza ocupației militare a provinciei, promovată de maghiari. În acest context, au fost aleși 1.228 de delegați din 25 de județe aleși în 128 de circumscripții alături de alți reprezentanți. Mesajul de participare a fost transmis prin bisericile ortodoxe și greco-catolice în întreaga Transilvanie, în Banat, Crișana și Maramureș, asigurând astfel prezența unui număr mare de locuitori ai provinciei la 1 decembrie 1918, care au adoptat în unanimitate decizia de unificare a provinciei cu România.

Foto: Wikipedia

Dincolo de toate aceste aspecte, trebuie să menționăm că în perioada interbelică și cea comunistă, ziua de 1 decembrie, nu a fost o sărbătoare care să fie celebrată la nivelul de astăzi, fiind declarată Ziua Națională a României abia în primele luni de după Revoluția din decembrie 1989, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, adoptată de Parlamentul României, care abroga astfel vechea zi națională, celebrată la 23 august.

Deși actul normativ nu explică în niciun fel motivele alegerii acestei date, una din versiunile vehiculate în spațiul public ține de dorința regimului Iliescu de a combate simpatiile pro-monarhie a românilor, evitând astfel data de 10 mai, zi națională a României regale dar și dorința opoziției anticomuniste de a celebra aceeași zi pe 16 decembrie, când au început revoltele anticomuniste de la Timișoara.