Cauza penală în care figurează un fost viceministru al Transporturilor a fost finalizată

Cauza penală în care figurează un fost viceministru al Transporturilor a fost finalizată

Procuratura Anticorupție a anunțat finalizarea unei cauze penale în privința uneia dintre persoanele care au pretins suma de 150.000 euro pentru a favoriza numirea lui Alexei Vîrlan în funcția de viceministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor. 

„Procuratura Anticorupție informează opinia publică despre terminarea urmăririi penale în privința uneia dintre persoanele, învinuite de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 326 alin. (3) lit.a) din Codul penal (Traficul de influență), manifestată prin aceea că aceasta în perioada lunilor noiembrie – decembrie 2010, acționând împreună și de comun acord cu o altă persoană, folosindu-se de statutul său în cadrul Partidului Democrat din Moldova, dar și că se afla în relații apropiate cu persoane din conducerea acestui partid politic, a pretins de la Vîrlan Alexei Filip mijloace bănești în proporții deosebit de mari, în sumă 150.000 euro, susținând că are influență asupra persoanelor publice și cu funcție de demnitate publică, pe care îi poate determina să dispună numirea lui Vîrlan Alexei Filip în funcția de viceministru al transporturilor și infrastructurii drumurilor și respectiv în acest sens a primit o primă tranșă în sumă de 50.000 euro”, se arată în comunicatul de presă al instituției.

Reprezentanții Procuraturii Anticorupție precizează că în gestiunea procurorilor a rămas o altă cauză penală, privind învinuirea celuilalt co-autor al săvârșirii infracțiunii, în privința căruia materialele cauzei penale au fost disjunse într-o procedură separată, din motivul eschivării acestuia de la organul de urmărire penală. Față de acesta a fost aplicată măsura preventivă arestul preventiv în contumacie, fiind anunțat în căutare internațională, iar la emiterea unei decizii procesuale în privința lui, vom reveni cu detalii suplimentare.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal