
Aleksandr Lukaşenko a recunoscut peninsula Crimeea ca fiind rusească
După o lungă perioadă de ezitare, președintele din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a recunoscut că peninsula ucraineană Crimeea este rusească. „Crimeea este... de facto o Crimeea rusească", a spus Lukaşenko.
・
Declarația a fost făcută într-un interviu acordat agenţiei de stat ruse Ria Novosti, din care au fost publicate extrase, relatează dpa.
„După referendum, Crimeea a devenit şi ea rusească de drept", a mai spus liderul de la Minsk, referindu-se la un referendum controversat, organizat în 2014, după care Rusia a anexat peninsula Crimeea, în pofida protestelor la nivel internaţional.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a subliniat că „nu trebuie făcut nimic şi nu trebuie adoptate legi" pentru recunoaştere. Pe de altă parte, ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a declarat că acţiunile preşedintelui belarus Lukaşenko sunt cele care contează şi a avertizat regimul de la Minsk împotriva unei recunoaşteri oficiale, mai scrie sursa citată de digi24.