CSP a desemnat procurorul ce va investiga cazul în care Dumitru Robu apare în imagini video numărând bani

CSP a desemnat procurorul ce va investiga cazul în care Dumitru Robu apare în imagini video numărând bani

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a desemnat-o pe Ina Frunză-Bargan să investigheze pretinsele acțiuni ilegale în cazul procurorului general interimar, Dumitru Robu, care a apărut anterior într-o secvență video numărând o sumă de bani. 

„CSP a hotărât a o desemna pe Ina Frunză-Bargan procuroră în Procuratura Anticorupție, pentru investigarea acțiunilor pretins ilegale a procurorului general interimar Dumitru Robu, a expedia prezenta hotărâre și materialele aferente procuroare Ina Frunză-Bargan”, a declarat în cadrul ședinței din 2 decembrie, președinta CSP, Angela Motuzoc. 

Hotărârea CSP a venit după ce, procurorul general interimar a solicitat să fie desemnat un procuror care să examineze acest caz prin prisma articolelor: corupere pasivă, corupere activă și trafic de influență și după ce o asemenea cerere a fost depusă, la 23 noiembrie, de către petiționarul Veaceslav Valico.

Publicitate

Menționăm că Ina Frunză-Bargan a fost numită în funcția de procuroră în Procuratura Anticorupție la dat de 13 septembrie 2006. 

Amintim că procurorul general interimar, Dumitru Robu, a declarat că imaginile video nu au nimic comun cu careva cazuri de corupție și au fost efectuate în perioada mai-iunie 2020, în casa părinților lui Sergiu Șeptelici, care este în vecinătatea socrilor săi.

Procurorul a declarat că  Șeptelici a procurat un automobil de la cumnatul său Ghenadie Ghețiu, iar în video este redat cum a primit circa zece mii de euro pentru acest automobil.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal