
Din lumea celor care îmblânzesc pericolul. Omul care dezamorsează explozibile și înfruntă în fiecare zi moartea
În toiul nopții sau dimineața devreme, pe la mijlocul săptămânii sau în weekend. Se dă alarma! Timpul ca să ajungă la destinație este limitat. În aceste clipe, își informează echipa desemnată pentru intervenție, urcă în automobil și pleacă, lăsând urme grele pe asfalt. Încotro o apucă? În lumea celor care-și pun zilnic viața pe altarul securității populației. Pe lângă un costum de protecție care cântărește peste 30 de kilograme, se adaugă condițiile de stres și necesitatea unei concentrări maxime. Leonid Gherasimciuc spune că nimic nu se compară cu această ocupație. Pe an ce trece, îndrăgește tot mai mult rutina zilnică, fiind conștient de faptul că fiecare intervenție poate deveni în orice clipă - ultima.
・
Leonid Gherasimciuc activează în Secția tehnico-explozivă din cadrul Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare de opt ani. Spune că drumul profesional l-a purtat prin teren mai mulți ani, până ce a ajuns să dezamorseze bombe. Este de părere că cea mai de preț calitate a sa este responsabilitatea.
„Trebuie să fii un om foarte responsabil. Dacă ai o chemare la ora 08:00, atunci trebuie să vii cu jumătate de oră înainte de alarmă. Ca să te pregătești, să reușești să-ți iei uniforma și tot echipamentul necesar, apoi vreo 15-20 de minute să te uiți să fie toți colegii pregătiți”, mărturisește Leonid.
Își iubește serviciul și spune că visa la această meserie încă de când era copil.
„La sărbători priveam cum oamenii lansau în aer articole pirotehnice și rămâneam frapat de frumusețea pe care o vedeam, apoi, treptat, a început să-mi placă tot ce era legat de explozii”, își amintește bărbatul.
Fiecare misiune este o confruntare intelectuală între autorii care creează astfel de dispozitive și specialiștii care le dezamorsează.
Leonid Gherasimciuc
Autor:
Sunetul de alarmă nu-l mai sperie ca înainte, acum zâmbește discret tète-â-tète cu pericolul. În drum spre locul minat se pregătește moral. Sentimentele sunt puternice, dar controlate, se dublează simțul responsabilității atât pentru propria-i viață, cât și pentru securitatea echipei.
„Știu deja ce trebuie să fac, mă gândesc la primele acțiuni pe care le voi întreprinde, am grijă să iau tot echipamentul necesar, să fie colegii pregătiți și - foc!”, exclamă acesta.
Totuși, sentimentul de frică îi este camarad.
Frica este un factor care trebuie neapărat să persiste la fiecare angajat. Dacă nu ai frică, nu ai simțul de autoconservare, nu ai ce căuta în acest serviciu. Trebuie să găsești mijlocul de aur.
Leonid Gherasimciuc
Autor:
Bărbatul este conștient că viața sa se află pe muchie de cuțit, iar fiecare deplasare ar putea avea un final tragic. În acele clipe apare o dorință puternică de realizare cu succes a misiunii, care are un impact direct asupra vieții și securității tuturor.
„Noi ne expunem la risc, din momentul când ne urcăm în automobilul de serviciu. Acolo avem muniții și substanțe de inițiere, substanță explozivă. Nu e neapărat să te deplasezi la fața locului ca să fii în pericol”, explică Leonid.
El mai afirmă că baza pregătirii profesionale a fiecărui angajat constă în posesia unei teorii vaste, pe care o poată implementa în lucru, întrucât niciodată nu poate fi sigur ce va găsi la fața locului.
„Dacă, potrivit instrucțiunilor, ai trei secunde de prelungire, în cazul în care obiectul este modificat, acesta poate acționa instantaneu. Da, este un corp de grenadă, dar nu știi ce se află în interior, poate e altă substanță explozivă, foarte fină, sau a fost modificată. Din start trebuie să cunoșteam maximum de informații despre obiectele și munițiile cu care ne putem confrunta. Știind cum lucrează, putem treptat să întreprindem acțiuni”, spune Leonid.
Orice persoană care posedă cunoștințe și mâini dibace poate construi, în condiții casnice, un explozibil.
Leonid Gherasimciuc
Autor:
Secvențele din filme vs realitatea
Leonid este printre puținii care au dreptul oficial să dezamorseze explozibile. Toți colegii săi posedă capacități, cunoștințe, dar el este cel care privește moartea în ochi. Grenadele pe care le îmblânzește sunt diferite de cele pe care le vedem în filme. Acțiunile lui sunt calculate în așa mod încât obiectul explozibil să nu-și consume efectul și să nu explodeze.
„În filme sunt fire albe, albastre, roșii, și-l cauți să-l tai pe cel de o anumită culoare. Dar în realitate e cu totul altceva. Ai un obiect, acolo sunt toate firile la fel, iar tu trebuie să te gândești prin ce modalitate îl poți dezamorsa. Principalul scop este să nu fie victime și să nu aducem pagubă materială mediului înconjurător”, explică Leonid.
După ce dezamorsează obiectele explozibile și stabilesc că acestea nu reprezintă un pericol, încep să analizeze din ce a fost confecționat, ce metodă de declanșare și ce substanță s-a utilizat. Se analizează unde au putut fi procurate piesele și începe procesul de depistare a făptuitorului.
Cum are loc operațiunea
Când se deplasează la fața locului, echipa specială nu se limitează la obiectul exploziv. Leonid spune că este necesar de verificat tot teritoriul pentru a se asigura că nu sunt și alte obiecte suspecte.
„Lucrul în echipă este foarte important. Totuși, după ce se depistează un obiect, doar o persoană se aproprie și efectuează dezamorsarea cu utilajul din dotare. Ceilalți deja văd care este zona sigură, poate s-a mai observat ceva suspect și alte momente pe care de unul singur nu poți să le observi”, spune bărbatul.
Potrivit lui, nu este chiar atât de ușor să organizezi un atentat cu bombă.
„Acest lucru necesită timp, acces la elemente de fixare, exploziv, cunoștințe ca să-l instalezi. Mai trebuie să ai și acces în acel loc. Este suspect ca un om simplu, fără haine specializate să facă lucrări la ora 11 noaptea, într-o parcare, lângă o conductă de gaze, spre exemplu. Sunt camere de supraveghere, sunt paznici”, explică Leonid.
Noi trebuie să gândim ca făptuitorul: doar așa putem preveni situațiile critice.
Leonid Gherasimciuc
Autor:
La operațiune, pentru depistarea obiectelor sau substanțelor explozive, participă și angajații din cadrul secției chinologice.
Când nu sunt alerte, angajații Secției tehnico-explozivă fac de două ori pe săptămână lecții practice, verifică utilajul. Chiar dacă știm cum funcționează, se verifică încă o dată pentru a nu avea surprize la fața locului.
Echipamentul unui genist aflat în misiune cântărește peste 30 de kg, iar la această greutate se adaugă și utilajul. Costumul pe care îl îmbracă specialistul pentru dezamorsare este prevăzut să-l apere de unda de șoc, precum și de eventuale schije în urma exploziei.
„Este foarte incomod să te deplasezi din punctul A în punctul B. Din cauza coifului cu sticla de protecție nu vezi nimic sub picioare”, povestește Leonid.
Ce se poate întâmpla într-o țară mică, cum e Republica Moldova?
Leonid își amintește despre una dintre cele mai complicate misiuni. Echipa pe care o conducea a fost solicitată într-o localitate, unde s-a produs o explozie, pe pragul unei case.
„Era o mamă cu mai mulți copii. Doamna a fost rănită, dar a supraviețuit. Ne-a fost greu să cercetăm locul, deoarece trebuia să căutăm într-o debara unde erau atât de multe lucruri și atât de haotic răspândite”, povestește el.
După câteva ore de cercetare, echipa condusă de Leonid a depistat, într-o cameră, sub pat, o cutie pentru cadouri care semăna cu rămășițele celor adunate.
„Cu ajutorul utilajului special ne-am uitat ce era înăuntru. Toată cutia reprezenta o mină cursă, o grenadă de luptă, bile metalice și jos erau toate elementele nimicitoare. Grenada era pusă deasupra, iar cuiul era legat de capacul de la cutie. Acel element juca rolul de siguranță. La deschiderea cutiei, se ridica elementul de declanșare și se producea explozia, rămâneam toți patru acolo pe loc”, istorisește bărbatul.
Potrivit lui, cazurile cu victime umane sunt foarte frecvente, iar ecoul războiului încă a mai trebuie luat în calcul.
„Nu știu de ce unii oameni încă mai păstrează aceste obiecte explozive. Cu vreo lună în urmă, o persoană în vârstă și-a amintit că are undeva un astfel de obiect. Stătea bătrânelul cu grenada în mână și își chema soția: vino să-ți zic ceva. Aceasta l-a rugat să lase obiectul jos, dar bărbatul nu a ascultat-o, iar obiectul a explodat”, relatează Leonid.
Alertele false cu bombă
Anual sunt înregistrate aproximativ 40-50 de chemări care se dovedesc a fi false. La orice informație despre minare, echipa acționează ca în cazurile cu nivel sporit de risc.
Niciodată nu poți fi sigur că la alertele cu bombă nu se va găsi nimic.
Leonid Gherasimciuc
Autor:
„Apelul precum că o întreagă clădire este minată poate fi o dezinformare, pe când, de fapt, doar într-un singur cabinet să fie pus un obiect direcționat unei singure persoane. Și, de multe ori, este imposibil de identificat, iar explozibilul poate fi găsit după ce am plecat noi de la fața locului”, spune Leonid.
Potrivit lui, depistarea unui obiect exploziv este la fel precum ai căuta acul în carul cu fân, fiind necesară o întreagă armată de oameni și câini care să verifice toată clădirea amănunțit.
Viața personală, delimitată
După o zi de muncă, Leonid vine acasă și-și îmbrățișează familia. Toate scenele pe care le-a văzut, pericolul care i-a suflat în ceafă sau gândurile chinuitoare sunt păstrate cu lacăt.
„Eu nu văd rostul să-i povestesc soției mele toate momentele de la lucru prin care trec. Chiar dacă plec departe și e o tragedie, eu trebuie să lucrez. Vin puțin distrus moral, dar nu-i spun nimic, de ce să cunoască toate aceste momente neplăcute?”, mai spune bărbatul.
Sunt patriot și sunt mândru de ceea ce fac, unde fac și cum lucrez.
Leonid Gherasimciuc
Autor: