„Noi trebuie să recunoaștem că acest scrutin a fost complicat. Dar vreau să subliniem că noi în acest scrutin nu am încercat să pasăm responsabilitatea de la o instituție la alta. Noi am adoptat decizii care au fost unicele posibile, în circumstanțele date. Noi am fost nevoiți să suspendăm procesul”, a comentat la final vicepreședintele CEC Pavel Postică.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, instituția dispune de surse financiare destule pentru organizarea turului doi la Bălți.
Menționăm că, CEC a cerut scoaterea candidatei Partidului Șor din cursa electorală pentru primăria Bălți, acuzând-o că a apelat la servicii de catering pentru a-și hrăni simpatizanții, din bani pe care nu i-a inclus în rapoartele financiare.
Marina Tauber consideră că, prin hotărârea CEC, au fost încălcate atât drepturile concurentului electoral, cât și ale alegătorilor. Marina Tauber a fost scoasă definitiv din cursa electorală, prin decizia Curții Supreme de Justiție. Prin urmare, alegerile pentru şefia primăriei Bălţi din 5 decembrie au fost suspendate.
În turul doi al alegerilor, Tauber urma să se confrunte cu Nicolai Grigorişin, candidatul independent pentru care au votat 20,93% dintre bălţenii prezentaţi la urnele de vot.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.