
Dosarul „Trușeni”, trimis în judecată: Noi percheziții și o reținere a unui fost polițist
Un fost polițist a reținut pentru 72 de ore în dosarul Primăriei Trușeni ce vizează primarul localității, arhitectului-șef un complice. Se întâmplă după percheziții desfășurate de procurorii anticorupție și CNA în dimineața zilei de 8 decembrie. În același timp, dosarul a ajuns deja pe masa magistraților, comunică CNA.
・
Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au reținut un fost polițist și au desfășurat acțiuni de urmărire penală la o altă persoană, bănuită de complicitate la tentativa de deposedare de proprietate a unei locuitoare din Trușeni.
La fel, oamenii legii comunică faptul că zilele trecute, dosarul în privința primarului de Trușeni, arhitectului-șef, dar și a ex-conducătorului Întreprinderii Municipale Truşeni a fost expediat în instanța de judecată.
Aceștia sunt învinuiți de comiterea unor fapte de corupție, după ce au fost identificate multiple cazuri de pretindere de mijloace financiare de la agenţi economici şi persoane fizice în schimbul eliberării certificatelor de urbanism pentru construcţie şi a altor documente pentru legalizarea unor imobile sau terenuri.
Sumele pretinse de grupul de funcţionari variau între 500 şi 1000 de euro, dar au fost documentate şi cazuri în care au fost pretinse şi bunuri materiale (terenuri) în schimbul eliberării unor acte permisive.
Totodată, în cadrul investigaţiilor şi acţiunilor de urmărire penală, a fost documentată şi tentativa de preluare abuzivă a unor proprietăţi, care aparţineau unei locuitoare, în vârstă de 73 de ani, a comunei Truşeni. Astfel, au fost obţinute imagini video din biroul de serviciu al primarului de Truşeni, unde au avut loc discuţii dintre edil şi complicii săi privind planul de deposedare de avere a unei femei singure.
Vezi imaginile video aici: Din birourile de la Primăria Trușeni: „Dacă ne iese, vindem tot şi ne împărţim” (VIDEO)
Oamenii legii susțin că, potrivit rolurilor împărţite între complici, aceştia urmau să obţină încrederea pensionarei, prin oferirea unor atenţii, pentru a putea intra în posesia actelor originale de proprietate asupra casei de locuit din Truşeni, a unor terenuri, dar şi a unui apartament din capitală. De asemenea, din discuţiile purtate, banii pe care i-ar fi obţinut după vânzarea proprietăţilor menţionate, urmau a fi împărţiţi între membrii grupului.
AGORA amintește că la 22 noiembrie, Curtea de Apel Chişinău a decis schimbarea măsurii preventive în privința primarului de Trușeni, din control judiciar, în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de luni, 22 noiembrie.
Pe numele primarului, arhitectului-şef, fostului şef al întreprinderii municipale şi a unui agent economic au fost deschise dosare penale pentru corupere pasivă, activă şi trafic de influenţă. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă pedepse cu închisoarea de până la 10 ani.