„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)
Artizanii Gustului

Artizanii Gustului este o producție locală despre cei mai buni bucătari din Republica Moldova. Săptămâna trecută a fost difuzat penultimul, cel de-al nouălea episod al emisiunii. Eroul acestuia este Dumitru Boicu, bucătarul-chef care iubește cu adevărat bucătăria moldovenească. Iar bucatele lui, deși sunt mereu simple și pe înțelesul tuturor, conțin ceva deosebit.

Așa a fost și în cazul rețetelor ce le-a creat pentru Artizanii Gustului, ca răspuns la provocarea de a reinterpreta bucătăria tradițională moldovenească. 

"Colțunaș cu halva" este una dintre cele două rețete semnate de bucătarul-chef Dumitru Boicu, care a decis să ne facă o călătorie în timp, printre amintirile culinare ale copilăriei.

Este vorba de un colțunaș cu halva, în amintirea bunicului său, care o mare parte din viața sa a muncit la fabrica de prelucrare a uleiului.

“Acasă am avut mereu ulei, halva și momeală pentru pește. De aceea, halvaua pentru mine înseamnă gustul copilăriei, pe care îl ador și de care nu mă voi sătura niciodată.”

Dumitru Boicu, bucătar-chef
 

Deși e un aluat clasic pentru tăiței de zeamă, în interior are o cremă din halva, frișcă și mascarpone. Dumitru a fiert totul în apă aromatizată cu cimbru și coajă de lămâie, a caramelizat fructe de sezon. Așa că piersicile și perele în caramelă, afinele proaspete în combinație cu lămâie, cimbru și halva au făcut din această rețetă o interpretare foarte incredibilă a colțunașilor simpli.

Iar cea de-a doua rețetă are legătura cu faptul că în meniurile realizate de bucătarul-chef Dumitru Boicu mereu vei găsi ceva care e legat de inel, simbol al continuității care i-a devenit un fel de carte de vizită.

“Mama mea nu mai este în viață și, pe lângă fotografiile rămase, am păstrat un singur lucru al mamei, inelul ei. De aceea, inelul este ca un tribut adus tradițiilor familiei și dragostei mele nemărginite față de mama mea, care, la fel ca un inel, nu are nici început, nici sfârșit.”

Dumitru Boicu, bucătar-chef

Chef Dumitru Boicu a elaborat o rețetă foarte creativă. În interiorul acestui inel e un tartar din somon proaspăt, capere, ceapă roșie, piper alb și ulei de măsline, brânză proaspătă, castraveți, zucchini. Toate acestea într-un inel din aluat fiert. Sosul e făcut din gălbenușuri fierte cu unt și oțet balsamic. Iar toate împreună creează un mediu armonios pentru pește.

Dacă v-au intrigat aceste descrieri, vă invităm să aflați mai multe despre rețete și istoria bucătarului. Vizionare plăcută!

Stați aproape pentru noile episoade și nu ratați ocazia de a le vedea pe cele precedente. De asemenea, puteți urmări proiectul „Artizanii Gustului” pe facebook și instagram.

Emisiunea a fost produsă cu susținerea IREX și Ambasadei SUA în Moldova. Conținutul nu reflectă neapărat opinia Ambasadei SUA în Moldova și/sau a organizației IREX.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Pojghiță de lapte și cinci stihii ale ciocolatei. Ce a gătit patiserul Ion Crihan pentru Artizanii Gustului (VIDEO)

Pojghiță de lapte și cinci stihii ale ciocolatei. Ce a gătit patiserul Ion Crihan pentru Artizanii Gustului (VIDEO)

Explozie de culori în noul episod Artizanii Gustului! Ce iese din combinația vânătă coaptă și carne de miel, vedeți și voi (VIDEO)

Explozie de culori în noul episod Artizanii Gustului! Ce iese din combinația vânătă coaptă și carne de miel, vedeți și voi (VIDEO)

Patisera uneia dintre cele mai cunoscute cafenele din Chișinău deschide secretele din bucătărie la „Artizanii Gustului”

Patisera uneia dintre cele mai cunoscute cafenele din Chișinău deschide secretele din bucătărie la „Artizanii Gustului”

Artizanii Gustului vi-l prezintă pe bucătarul chef Petru Chicu: a copt carnea în pâine și i-a dat mămăligii o nouă valență (VIDEO)

Artizanii Gustului vi-l prezintă pe bucătarul chef Petru Chicu: a copt carnea în pâine și i-a dat mămăligii o nouă valență (VIDEO)

Advertoriale
Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Respect sporit pentru propria persoană sau eroare mecanică? Gafa pe care a comis-o prim-ministra la un eveniment public (FOCUS)
  • 2
    Rusia respinge solicitarea Republicii Moldova de retragere a trupelor ruse din Transnistria: „Afirmații departe de realitatea istorică”
  • 3
    Partidul Șor a scos oamenii la protest. UPDATE: Consiliu raional Orhei a acordat vot de neîncredere Guvernului
  • 4
    Oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul șefei ANI. Reacția instituției (UPDATE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.