
R. Moldova va contracta încă 30 de milioane de euro pentru implementarea proiectului „Eficiența energetică”
R. Moldova va primi încă un împrumut de 30 de milioane de euro din partea Băncii europene pentru Investiții (BEI). Potrivit autorităților, banii vor fi utilizați pentru implementarea proiectului „Eficiența energetică”. Împrumutul va fi pus la dispoziție în 10 tranșe valoarea minimă a cărora va fi de un milion euro. Guvernul a aprobat în ședința de azi, 8 octombrie, semnarea contractului de finanțare.
・
În scopul realizării Proiectului, Republica Moldova urmează să contracteze un împrumut în valoare de 30 milioane euro din partea BEI, un alt împrumut în valoare de 30 milioane euro din partea BERD, un grant în valoare de 15 milioane euro din partea Platformei de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene (NIP) și un grant în valoare de 500 mii euro din partea Fondul fiduciar de asistență tehnică pentru țările Parteneriatului Estic („EPTATF”). Astfel, bugetul total al Proiectului constituie 75,5 milioane euro, cu o durată de implementare de patru ani (2022 – 2025).
Conform hotărârii, proiectul este orientat spre implementarea unui program național de reabilitare energetică a fondului imobiliar al R. Moldova ce cuprinde clădiri publice deținute/administrate de autoritățile publice centrale, cât și locale, care este caracterizat printr-o performanță energetică scăzută, urmare a vechimii construcțiilor cât și a lipsei investițiilor în lucrările de consolidare și sporire a eficienței energetice pe parcursul utilizării lor.
Principala categorie de beneficiari ai Proiectului vor fi instituțiile publice, și anume instituțiile „guvernamentale”, precum sunt spitalele republicane/de interes național și instituțiile publice, grădinițe, școli, spitale municipale și raionale.