Ce trebuie să cunoști despre politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2022

Ce trebuie să cunoști despre politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2022

Începând cu anul 2022, încasările din taxa pentru folosirea drumurilor vor putea fi alocate sută la sută către bugetele locale, vor crește scutirile personale la impozite, iar salariul minim pentru personalul din sectorul bugetar va crește de la 2.200 lei la 3.100 lei. Aceste și alte prevederi se conțin în proiectul de lege privind politica bugetar-fiscală pentru anul 2022, votat în cea de-a doua lectură, în data de 6 decembrie. În continuare, explicăm care sunt principalele prevederi ale politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor.

Politica fiscală și vamală, ca parte componentă a politicii economice a statului, reprezintă un instrument care are impact asupra orientării proceselor economice, în contextul în care generează influențe atât asupra mediului de afaceri și societății civile, cât și asupra sustenabilității parametrilor bugetari.

Pentru asigurarea dezvoltării durabile a Republicii Moldova, proiectul prevede atingerea a trei obiective. Este vorba despre o legislație fiscală și vamală care să condiționeze amplificarea proceselor economice, consolidarea veniturilor bugetare și sustenabilitatea dezvoltării mediului de afaceri.

Publicitate

Iată unele prevederi ale Legii privind politica fiscală și vamală pentru anul viitor:

Se va majora cuantumul scutirilor personale de la 25.200 de lei la 27.000 de lei. Crește și cuantumul scutirii personale majore de la 30.000 de lei la 31.500 de lei. De asemenea, va fi majorat și cuantumul scutirii majore pentru soț/soție de la 18.900 de lei la 19.800 de lei. Se va dubla cuantumul scutirii pentru persoanele întreținute de la 4.500 de lei la 9.000 de lei, iar cel pentru persoanele întreținute majore se va mări de la 18.900 de lei la 19.800 de lei.

În același timp, se abrogă scutirea de impozit pe venit a veniturilor obținute de persoanele fizice de la predarea materiei prime secundare și se introduce scutirea de impozit pe venit a surselor de venit ale administrației parcului pentru tehnologia informației.

Persoanele care vor obține venit din câștigurile de la jocurile de noroc vor plăti impozit de 18% din suma câștigată (ceea ce este cu 6% mai mult decât era în 2021). Totodată, va fi anulată taxa pentru prestarea serviciilor de telefonie mobilă în cuantum de 2,5 % din venitul obținut din vânzările aferente acestor servicii, fapt care va ajuta operatorii telefoniei mobile să accelereze implementarea roaming-ului  cu țările Uniunii Europene.

De asemenea, una dintre prevederile importante ține de taxa pentru folosirea drumului. Astfel, începând cu anul viitor, 100% din încasările din taxa pentru drumuri vor putea fi alocate către bugetele locale.

Vor fi uniformizate cotele accizelor la tot spectrul produselor din tutun și va fi anulată acciza suplimentară la mijloacele de transport importate în scopuri medicale.

Pentru 2022 este prevăzută și revenirea la acordarea premiului anual pentru angajații din sectorul bugetar.

Principalele măsuri de politici pentru anul 2022: 

Domeniul asistenței și protecției sociale

- Pentru compensarea parțială a costurilor facturilor la gaze naturale și energie termică pentru gospodăriile casnice  sunt prevăzute 900 de milioane de lei.

- Ajutorul pentru perioada rece a anului va fi majorat cu 200lei (de la 500 la 700 de lei). Totodată, va crește și numărul de beneficiari ai acestei alocații - cu 86 de mii de familii. 

- Tot aici se regăsește și majorarea, începând cu 1 octombrie 2021, a pensiei minime pentru limită de vârstă, până la 2.000 lei, dar și - acordarea, începând cu 1 ianuarie 2022, a pensiei anticipate pentru carieră lungă pentru persoanele care au realizat un stagiu contributiv de cotizare cu 5 ani pentru bărbați. 

- Mai mult, este prevăzută  susținerea angajatorilor și salariaților în situația de criză economică provocată de pandemia COVID-19 prin acordarea indemnizației pentru salariații care au copii cu vârsta de până la 12 ani și copii cu dizabilități, care beneficiază de zile libere în cazul suspendării procesului educațional în regim fizic și indemnizației pentru șomaj tehnic, instituit ca urmare a declarării stării de urgență și șomaj parțial.

Politica salarizării

Salariului minim pentru personalul din sectorul bugetar va crește de la 2.200 de lei la 3.100 de lei. Această modificare înglobează un număr mare de salariați cu lefuri mici.

De asemenea, se va reveni la acordarea premiului anual pentru angajații din sectorul bugetar și se majorează clasa de salarizate. De asemenea, vor fi majorate și clasele de salarizare pentru unele funcții din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat.

Susținerea întreprinderilor mici și mijlocii

În bugetul de stat pentru anul 2022 sunt planificate mijloace financiare în sumă de 203,9 milioane de lei, dintre care 140,1 milioane de lei (68,7%) sunt destinate susținerii întreprinderilor mici și mijlocii.

Măsurile de politici date au ca scop dezvoltarea durabilă a ÎMM-urilor, extinderea ariei de creare și funcționare a acestora pe întreg teritoriul Republicii Moldova, accentul fiind pus pe zonele rurale, generare de noi locuri de muncă și încadrarea în activitate antreprenorială a tinerilor și femeilor.

Transport 

O altă prioritate majoră de dezvoltare a sectorului real al economiei, este dezvoltarea continuă a sistemului de transporturi și infrastructură, cu o creștere treptată a rețelei de drumuri în stare bună.

Astfel, pentru asigurarea măsurilor de politici în sectorul transport, în bugetul de stat sunt planificate mijloace în sumă de 4,7 miliarde de lei. Pentru întreținerea corespunzătoare a drumurilor publice, pentru Fondul rutier sunt alocate mijloace în sumă de 2,9 miliarde de lei, având ca scop atingerea obiectivului de asigurare a reabilitării, modernizării, reparației și întreținerii corespunzătoare a tuturor drumurilor publice către anul 2022. 

Subvenționarea sectorului agricol și dezvoltării rurale

Politica în domeniul Subvenționării sectorului agricol și dezvoltării rurale prevede un volum de alocații în mărime de 1,5 miliarde de lei. Potrivit proiectului, aceasta va asigura susținerea producătorilor agricoli, crearea condițiilor favorabile pentru dezvoltarea durabilă a sectorului agricol și integrarea economiei și a sectorului agroindustrial al Republicii Moldova în economia europeană, precum și a îmbunătățirii nivelului de trai în mediul rural.

Eficiența energetică

Politica în acest domeniu cuprinde un  volum de alocații în mărime de 30 de milioane de lei,  destinate reducerii intensității energetice și a consumului specific de energie în toate sectoarele economiei naționale, precum și a valorificării surselor regenerabile de energie.

Dezvoltarea regională și locală

Politica în domeniul Dezvoltării regionale și locale prevede alocații în sumă de 770 de milioane de lei, prevăzute pentru Fondul Național de dezvoltare Regională și Locală, în scopul dezvoltării social-economice echilibrate și durabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova, reducerea discrepanțelor dintre nivelurile de dezvoltare social-economice a zonelor regionale și locale.

Protecția mediului

Politica în domeniul Protecției mediului înconjurător prevede un volum de alocații în mărime de 250 de milioane de lei. Se urmărește finanțarea proiectelor pentru implementarea strategiilor, programelor și planurilor naționale de protecție a mediului, construcția și participarea în cote părți în construcția obiectelor de protecție a mediului (finanțarea lucrărilor de proiectare și implementarea lor în domeniul alimentării cu apă și canalizare), colectarea și sortarea deșeurilor și susținerea întreprinderilor de prelucrare sau neutralizare a lor, de ameliorare a calității bazinului aerian.

Proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2022 a fost votat în cea de-a doua lectură cu votul a 54 de deputați. Proiectul prevede modificări la 13 legi.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal