
Gavrilița, despre salariile majorate ale judecătorilor Curții Constituționale: „Sunt justificate”
Salariile majorate ale judecătorilor Curții Constituționale din Moldova (CCM) sunt justificate. Ridicarea lefilor va asigura ca deciziile magistraților să fie luate în interesul public și nu al unor grupuri. O declarație în acest sens o fost făcută de prim-ministra Natalia Gavrilița, după ședința Guvernului din 8 decembrie.
・
„În ceea ce privește CCM, este foarte important să avem asemenea instituții integre care de fapt asigură prosperitatea țării și ajută la menținerea integrității pe tot spectrul de instituții care efectuează justiția. Noi credem că în condițiile în care salariile judecătorilor Curților Constituționale din Ucraina și alte țări sunt chiar și de două ori mai mari, aceste salarii sunt justificate...”, a spus Natalia Gavrilița.
Amintim că cei cinci judecători ai CCM vor primi salarii lunare semnificativ mai mari, datorită schimbărilor în politica bugetar fiscală, cât și în Legea Bugetului, aprobate recent de Parlament.
Președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, deputata Partidului Acțiune și Solidaritate, Olesea Stamate, a explicat pentru AGORA aceste majorări, menționând că „independența țării trebuie asigurată și cu o remunerație decentă”.
Printr-un amendament la Politica bugetar-fiscală, semnat de deputații PAS, Igor Grosu, Olesea Stamate și Veronica Roșca, pentru judecătorii Curții Constituționale se majorează sporul specific la 100%. În traducere, asta înseamnă un venit lunar mai mare. În motivația parlamentarilor se arată că magistrații CC din alte țări câștigă mult mai bine, iar ai noștri prea prost. Pe lângă asta și volumul de muncă al membrilor CC a crescut de cinci ori în ultimii șapte ani.