
Șefa ANI spune că ea și familia sa au devenit ținta unor atacuri și amenințări. A fost depusă o sesizare la SIS
Șefa Autorității Naționale de Integritate (ANI), Rodica Antoci, spune că atât ea, cât și soțul ei au fost ținta unor atacuri publice în ultima perioadă, fiind chiar și amenințați din cauza activității pe care o desfășoară la ANI.
・
La data de 9 decembrie, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră”, șefa ANI a spus că s-a adresat Serviciului de Informații și Securitate (SIS) ca să ia atitudine, întrucât sunt vizați soțul, copii și bunurile sale personale.
„Atât timp cât este legat de activitatea mea la ANI, absolut nicio presiune, niciun atac sau toate amenințările pe care le-am avut din 2018 până în prezent, nu o să mă schimbe. Totodată, atunci când sunt vizate și se atacă persoanele din familia mea care nu au absolut nicio atribuție cu activitatea mea la ANI, bineînțeles că statul trebuie să ia atitudine”, a declarat șefa de la ANI.
Rodica Antoci a spus că amenințările vin din partea acelor persoane care sunt vizate în investigațiile ANI și sunt adresate atât inspectorilor de integritate cât și președintei ANI.
„Înțeleg că Rodica Antoci deranjează. Pentru că toți vor să intervină pe lângă domnia sa ca să facă anumite presiuni inspectorilor. În funcția mea de președintă, voi asigura inspectorului libertatea pentru a-și duce la finalitate dosarul pe care îl investighează”, a spus șefa ANI.
Rodica Antoci a declarat că una dintre persoanele care a exercitat presiuni asupra ei a fost ex-directorul Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), Anatolie Golea. Ultimul a respins orice acuzații. „Nu am vorbit cu ea”.
Potrivit ANI, Golea a fost stabilit cu o diferență de aproximativ 253 de mii de lei și o diferență substanțială, în sumă de peste 940 de mii de lei, între venit și cheltuieli.
Anterior, șefa statului Maia Sandu a avut o întrevedere cu Rodica Antoci, în care a cerut ca instituția să efectueze rapid și eficient verificarea averilor demnitarilor de rang înalt față de care există suspiciuni.