
Andrei Spînu și-a achitat facura la gaz pentru noiembrie: „Eu cred că sunt printre cetățenii care nu ar avea o problemă cu achitarea facturii”
Andrei Spînu spune că a primit deja factura la gaze, care a inclus tariful majorat. El spune că a achitat 1.800 de lei pentru luna noiembrie. Acesta totuși nu își amintește care e diferența față de aceeași perioadă a anului trecut.
・
„Mi-a venit 1.800 de lei pentru luna noiembrie, pe care am achitat-o. Trebuie să recunoaștem că trecem printr-o perioadă caldă. Nu am văzut factura, pentru că am achitat online. Eu cred că sunt printre cetățenii care nu ar avea o problemă cu achitarea facturii. Conform contractului, gazul se achită până pe data de 20 a fiecărei luni. Luni va fi achitat gazul complet pentru luna noiembrie și în zilele până la 20 se va achita avansul pentru luna decembrie”, a explicat funcționarul la o emisiune de la Moldova1.
Guvernul planifică alocarea a 210 milioane de leidin bugetul de stat pentru 2021 și 900 de milioane de lei, din bugetul de statpentru 2022, bani din care vor fi acoperite compensațiile pentru cheltuielilela consumul gazelor naturale și a energiei termice din actualul sezon rece. Mai exact, compensațiile se prevăd pentru perioada noiembrie 2021– martie 2022.
AGORA precizează că, pe 9 noiembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat tariful de 10 lei și 26 de bani pentru un metru cub de gaz consumat. Tariful anunțat a crescut de peste două ori, comparativ cu 4 lei și 20 de bani, cât achita populația până atunci.