
Stare de urgență în mai multe state din SUA, după o serie de tornade devastatoare. Sunt victime
Se estimează că aproximativ 50 de persoane și-ar fi pierdut viaţa în urma unei serii de tornade devastatoare care au făcut ravagii în Kentucky şi alte state americane, vineri seară şi la primele ore ale zilei de sâmbătă, notează Agerpres.ro cu referire la Reuters.
・
Numărul morţilor ar putea fi „semnificativ”, a declarat Beshear într-un interviu acordat postului local de televiziune WLKY . „Rapoartele sunt cu adevărat sfâşietoare”, a spus oficialul, citat de Washington Post.
Beshear a adăugat că o purtătoare de cuvânt din cadrul serviciului statal pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă a declarat că reprezentanţii echipelor de intervenţie nu au confirmat cifre referitoare la numărul victimelor, sâmbătă dimineaţă.
Andy Beshear, care a declarat stare de urgenţă în statul său, a precizat că daunele ar fi „unele dintre cele mai grave... pe care le-am văzut de multă vreme încoace”, notează Reuters.
În Tennessee, cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma intemperiilor, potrivit purtătorului de cuvânt al agenţiei statale pentru situaţii de urgenţă, Dean Flener, citat de Washington Post.
Close up look at damaged Amazon warehouse in Edwardsville, Illinois, just outside of St. Louis, Missouri, where 50-100 workers are believed to be trapped right now after possible tornado took out much of the building tonight. pic.twitter.com/GPRT3Uh5OD— Preston Phillips (@PrestonTVNews) December 11, 2021
Autor:
Cel puţin o persoană a murit şi alte cinci au fost rănite după ce o tornadă a sfărâmat acoperişul unui centru pentru persoane vârstnice din Monette, în nordul statului Arkansas, conform autorităţilor locale.
În Illinois, autorităţile au anunţat că mai multe persoane au rămas captive într-un depozit al companiei americane de comerţ online Amazon.com în urma prăbuşirii parţiale a acoperişului clădirii situate în apropiere de oraşul St. Louis, după ce zona a fost afectată vineri seară de tornade şi furtuni puternice.
Agenţia pentru situaţii de urgenţă din Colinsville a anunţat într-un mesaj publicat pe Facebook că este vorba despre un „incident în masă, cu victime”, adăugând că mai multe persoane au rămase captive în interiorul depozitului din Edwardsville, în sudul statului Illinois. Agenţia nu a oferit detalii şi nu se cunoaşte deocamdată câte persoane au fost rănite şi dacă există decese.
Hayti, MO - Strong Tornado Impacts Vehicles on I-55Tornado hit #Mayfield, #Kentucky, #UnitedStates #catastrophic #tornadoes #TornadoEmergency #TORNADOWARNING #weather #USA #Hayti pic.twitter.com/1Dv9Kqerwg December 11, 2021
Autor:
Autospeciale de intervenţie au înconjurat locul incidentului. Un purtător de cuvânt al Amazon a indicat că situaţia şi daunele la nivelul clădirii sunt în curs de evaluare.
O femeie aflată în exteriorul clădirii, Sarah Bierman, a declarat că este „foarte îngrijorată” în legătură cu soţul ei, care lucrează la depozit. „Am vorbit cu el în seara asta, în jurul orei opt, puţin înainte să-i trimit mesaj şi se întorcea la depozit pentru a lăsa maşina”, a spus unui reporter. „Nu am mai auzit nimic de la el de atunci, doar ştirile. Locuim în Edwardsville, Am rămas fără curent electric. Aşa că m-am hotărât să vin aici ca să văd ce se întâmplă. Nu bănuiam că arată atât de rău clădirea. Sunt foarte îngrijorată”, a declarat ea.
Guvernatorul din Illinois, JB Pritzker, a scris pe Twitter că a luat legătura cu primarul localităţii. „În această seară mă rog pentru oamenii din Edwardsville şi am luat legătura cu primarul pentru a-i oferi orice resurse statale sunt necesare”.
Serviciul Naţional de Meteorologie a emis avertizări de tornadă, vineri seara, pentru unele regiuni din mai multe state, inclusiv Arkansas, Tennessee, Missouri şi Illinois.