Un inspector al unei agenții de stat, reținut de CNA la trei zile, după ce a fost numit judecător la Călărași (DOC)

Un inspector al unei agenții de stat, reținut de CNA la trei zile, după ce a fost numit judecător la Călărași (DOC)

Un inspector principal al Agenției pentru Protecția Consumatorilor (APC) a fost reținut de către Centrul Național Anticorupție (CNA), la trei zile distanță, după ce a fost numit de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) judecător la instanța din Strășeni, sediul Călărași. 

Colegiul de selecție și evaluare i-a acordat magistratului Roman Zagadailov 67 de puncte. În cadrul ședinței CSM din 30 noiembrie, acesta a declarat că: „motivele care m-au determinat să aspir la funcția de judecător sunt două. În primul rând sunt pasionat de domeniu, de aceea îmi voi exercita funcția cu plăcere, ce se va traduce în angajament și performanțe personale. Al doilea motiv vine din tendința și voința fermă de autoperfecționare și dezvoltarea carierei”.

Potrivit surselor AGORA, judecătorul se regăsește printre cei patru inspectori ai APC care la data de 3 decembrie curent au fost reținuți de CNA, iar o zi mai târziu, au fost plasați în arest. Aceștia ar fi pus la cale o schemă de corupție, prin intermediul căreia ar fi pretins și primit sistematic bani de la agenți economici pentru a nu le îngrădi activitatea comercială.

Publicitate

Fostul deputat al Platformei DA Alexandru Slusari susține că Roman Zagaidailov ar fi fost promovat în sistem cu ajutorul unui „reformator” al justiției, dând de înțeles că este vorba despre judecătorul Curții Supreme de Justiție (CSJ), președintele CSM, Dorel Musteață.

„Au fost înregistrate și documentate întâlnirile lui cu proaspătul judecător al CSJ și, din păcate, favoritul actualei guvernării. Vor fi dezamăgiți cei, care cred că s-a vorbit despre reforma justiției și curățarea sistemului. Din câte înțeleg, discuția a fost una banală și relevantă pentru omul din sistemul lui Plahotniuc. Cică s-aude cum „reformatorul", care era loial în egală măsură regimului oligarhic și guvernării „vremurilor bune", cere bani de la viitorul justițiar și actualul controlor al Pieții Centrale și mai spune că trebuie să se împarte cu mai mulți”, a scris Alexandru Slusari.

Solicitat de AGORA, președintele CSM a respins cu vehemență aceste insinuări.

„Resping toate acuzațiile. Dacă are (n.r. dovezi), o să le verifice organele legale. Niciodată nu m-am întâlnit cu Roman Zagadailov”, a declarat Musteață.

Întrebat cu comentează afirmațiile lui Slusari, precum că în cadrul concursului din 30 noiembrie, inspectorul a fost propus în funcția de judecător deși s-a plasat pe locul 66 din 98 de candidați, cu punctaj foarte modest, Musteață a spus: „punctajul a fost oferit de membrii CSM”.

În dimineața zilei de 13 decembrie, Procuratura Anticorupție și CNA au anunțat că dezmint informația despre pretinsele negocieri dintre persoana reținută, (n.r. Roman Zagadailov) și un membru al CSM (Dorel Musteață), apărută în spațiul public.

„Aceste alegații nu corespund adevărului și nu au fost identificate în cadrul măsurilor speciale de investigație sau a acțiunilor de urmărire penală”, se arată în comunicatul CNA.

Potrivit serviciului de presă al Președinției, propunerea CSM cu privire la numirea acestui judecător deocamdată nu a ajuns la instituție și respectiv nu a fost luată nicio decizie în această privință.

Intrarea lui Zagadailov în sistem

La data de 18 august 2020, CSM a emis o hotărâre în care se menționează că a înregistrat cererea lui Roman Zagadailov prin care acesta a solicitat inițierea procedurilor de accedere la funcția de judecător, în baza vechimii în muncă.

La acea ședință, cu 11 voturi pentru, CSM a admis cererea lui Roman Zagadailov cu privire la remiterea materialelor Institutului Național al Justiției pentru susținerea examenului în baza vechimii în muncă şi Colegiului pentru selecția și cariera judecătorilor, în vederea realizării procedurii de selectare pentru accedere la funcția de judecător.

Roman Zagadailov și-a început activitatea în justiția moldovenească, în august 2009 în calitate de translator la Judecătoria Nisporeni, la data de 18 noiembrie 2009 fiind transferat în funcția de consultant, iar la 1 aprilie 2012 a fost promovat în funcția de specialist principal – serviciul resurse umane.

Începând cu data de 1 aprilie 2013 a fost promovat în funcția de asistent judiciar în cadrul Judecătoriei Nisporeni (în urma reorganizării instanțelor judecătorești, la data de 17 martie 2017 a fost numit prin transfer în funcția de asistent judiciar la Judecătoria Ungheni, unde a activat până la 2 ianuarie 2018.

La 3 ianuarie 2018 a fost transferat în funcția de asistent judiciar la Judecătoria Strășeni. Ulterior la 20 noiembrie 2019 a fost numit în funcția de inspector principal, Direcția asigurarea intereselor consumatorilor și siguranța ocupațională a Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței unde activează până în prezent

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal