Noua șefă a diplomației germane: Gazoductul Nord Stream 2 rămâne închis în cazul unei escaladări în Ucraina

Noua șefă a diplomației germane: Gazoductul Nord Stream 2 rămâne închis în cazul unei escaladări în Ucraina

Noua şefă a diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, reprezentând Partidul Verzilor în guvernul tripartit al cancelarului Olaf Scholz, a confirmat că gazoductul germano-rus Nord Stream 2 nu va funcționa în cazul unei noi „escaladări” în Ucraina, scrie Digi24.

Din cauza situaţiei tensionate în privinţa securităţii, fostul guvern german condus de Angela Merkel a convenit cu Washingtonul că, în cazul unei noi escaladări, acest gazoduct nu va putea intra în funcţiune, a reamintit Annalena Baerbock, într-un moment în care occidentalii se tem de o invazie a Ucrainei din partea trupelor ruse.

Şefa diplomaţiei germane, care a participat la o reuniune a G7 consacrată în special tensiunilor cu Rusia şi care se va discuta luni pe această temă cu partenerii săi europeni, a clarificat astfel ameninţările lansate pe subiectul Nord Stream 2 de cancelarul federal Olaf Scholz.

Publicitate

„Ar fi o gravă eroare să credem că încălcarea graniţelor unei ţări europene ar rămâne fără consecinţe”, a spus el în cursul unei vizite în Polonia.

De altfel, ministrul federal de externe, Annalena Baerbock, care şi-a preluat mandatul, a subliniat la postul de televiziune ZDF că gazoductul ce leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică oricum „nu poate fi autorizat deocamdată, pentru că nu îndeplineşte regulile legislaţiei energetice europene”.

La jumătatea lunii noiembrie, autoritatea germană de reglementare în domeniul energiei a suspendat procedura de certificare pentru Nord Stream 2 - a cărui construcţie a fost finalizată -, solicitând consorţiului cu sediul în Elveţia şi responsabil de funcţionarea acestuia să înfiinţeze o societate în conformitate cu legislaţia germană, reamintește AFP, preluată de Agerpres.

Statele Unite şi mai multe ţări din Europa de Est, începând cu Polonia, sunt îngrijorate că Europa ar deveni prea dependentă de Rusia lui Putin. În plus, Ucraina, până acum una dintre marile ţări de tranzit al gazelor ruseşti către Europa, se teme că va avea de suferit de pe urma acestui proiect care o ocoleşte şi că, în final, va ieşi slăbită economic şi diplomatic.

Pentru viitorul apropiat, şefa diplomaţiei germane a cerut o concentrare asupra eforturilor diplomatice pentru atenuarea tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia.

„Suntem în prezent într-o fază în care ne dorim să facem totul pentru ca discuţiile să fie reluate, deoarece dialogul este cel mai bun mijloc de a evita o escaladare”, a spus Annalena Baerbock.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal