Două persoane din cadrul organelor de conducere a fostei întreprinderi de Stat „Air Moldova”, trimise pe banca acuzaților

Două persoane din cadrul organelor de conducere a fostei întreprinderi de Stat „Air Moldova”,  trimise pe banca acuzaților

Urmărirea penală  în privința a două persoane publice din cadrul organelor de conducere a fostei Întreprinderi de Stat Compania Aeriană „Air Moldova”, acuzate de abuz de putere în procesul gestionării bunurilor și resurselor financiare a întreprinderii s-a finalizat. Acestea au fost trimise pe banca acuzațiilor.

„În cadrul exercitării obligațiunilor funcționale, abuzând de atribuțiile acordate de a asigura efectuarea auditului rapoartelor financiare, contrar prevederilor legale, urmărind scopul tăinuirii situației financiare a întreprinderii, persoanele au periclitat activitatea societăților de audit care urmau a efectua auditul (obligatoriu a fi efectuat anual), prin neprezentarea la timp și în volum deplin a informației necesare, fapt care a dus la imposibilitatea exprimării opiniei asupra situațiilor financiare ale ÎS CA „Air Moldova” încheiate la 31.12.2014, 31.12.2015, 31.12.2016 și inerent, la prezentarea Consiliului de administrație, a raportului auditorului, în vederea evitării evaluării indicatorilor de performanță a administratorului”, se arată în comunicatul Procuraturii Anticorupție.
Astfel,  în urma decontării nejustificate a sumelor de bani pentru efectuarea auditului, în lipsa opiniei auditorului asupra situațiilor financiare ale ÎS CA „Air Moldova”, Întreprinderii de stat, i-a fost cauzat un prejudiciu material în sumă totală de de peste un milion de lei inclusiv TVA.
În gestiunea Procuraturii Anticorupție și a organului de urmărire penală a Centrului Național Anticorupție au rămas alte cauze penale care au ca obiect al investigațiilor acțiunile persoanelor atât publice cât și private legate de activitatea fostei Întreprinderi de Stat Compania Aeriană „Air Moldova”.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Andrei Ianovici, unul dintre acționarii Air Moldova, companie de stat privatizată în 2018, e acuzat de încălcare fiscală. FISC l-a luat sub lupă

Andrei Ianovici, unul dintre acționarii Air Moldova, companie de stat privatizată în 2018, e acuzat de încălcare fiscală. FISC l-a luat sub lupă

Consecințele pandemiei generate de COVID-19: Pierderile companiei Air Moldova au crescut de zece ori, iar veniturile au scăzut de patru ori

Consecințele pandemiei generate de COVID-19: Pierderile companiei Air Moldova au crescut de zece ori, iar veniturile au scăzut de patru ori

Transparența instituțiilor de stat, în anul 2018, de la deloc la deschidere totală. Moldovagaz și Air Moldova, printre cele mai „secretoase” companii

Transparența instituțiilor de stat, în anul 2018, de la deloc la deschidere totală. Moldovagaz și Air Moldova, printre cele mai „secretoase” companii

Advertoriale
Maib reinventează aplicația mobilă și Internet Bankingul pentru Business Banking

Maib reinventează aplicația mobilă și Internet Bankingul pentru Business Banking

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Radiografia succesului (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Radiografia succesului (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultimă oră! Un m3 de gaze va costa 15,18 lei cu TVA. ANRE a aprobat noul tarif care se va aplica din 1 ianuarie curent. Reacția directorului MoldovaGaz (DOC)
  • 2
    Ungaria anunță că nu va sprijini Ucraina în fața Rusiei. Ce motiv invocă Budapesta
  • 3
    Serghei Lavrov: „Dacă depinde de Rusia, nu va fi război” cu Ucraina. Propunerile Statelor Unite, mai bune decât cele venite de la NATO
  • 4
    Benzina a sărit pragul de 23 de lei. Șoferii, puși în situația între a goli buzunarele sau bacul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.