Dosarul penal pe un capăt de acuzare în privința lui Alexandr Stoianoglo a ajuns pe masa judecătorilor

Dosarul penal pe un capăt de acuzare în privința lui Alexandr Stoianoglo a ajuns pe masa judecătorilor

Dosarul penal pe un capăt de acuzare în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo a fost expediat în judecată. Magistrații vor examina cauza penală cu privire la depășirea atribuțiilor de serviciu în complicitate cu ex-șeful Secției resurse umane a Procuraturii Generale. 

Lui Alexandr Stoianoglo și fostei sale subalterne, i se incriminează că, la eliberarea din funcție a procurorului Nicolae Chitoroagă, cunoscând că la acel moment se efectua urmărirea penală în privința persoanei respective și acesta avea statut de învinuit, cunoscând că în conformitate cu prevederile legale în asemenea cazuri se suspendă achitarea îndemnizației de concediere a procurorilor care demisionează, intenționat a acționat contrar prevederilor legale și a dispus achitarea îndemnizației de concediere în mărime de 163.990 de lei, prin ce a prejudiciat bugetul Procuraturii.

Conform Legii, dacă la data eliberării din funcție a procurorului, există o procedură contravențională în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu sau o urmărire penală împotriva acestuia, plata indemnizației unice de concediere egală cu 50% din produsul înmulțirii ultimului salariu lunar la numărul de ani complet lucrați în funcția de procuror, se suspendă până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Publicitate

Potrivit Procuraturii, învinuiților și avocaților acestora le-a fost pusă la dispoziție cauza penală pentru a lua cunoștință cu materialele acesteia și după caz să înainteze cereri și demersuri, însă aceștia nu au dat curs citațiilor procurorului.

De asemenea, în gestiunea procurorului desemnat de CSP a rămas o altă cauză penală privind învinuirea Procurorului General suspendat, Alexandr Stoianoglo pe patru capete de acuzare, în cadrul căreia procurorii de caz în continuare întreprind măsurile necesare prevăzute de lege.

Amintim că, la 9 decemrbie curent, Alexandr Stoianoglo a fost eliberat din arest la domiciliu. Măsura preventivă este înlocuită cu control judiciar pentru un termen de 30 de zile.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal