O țară UE va legaliza, în premieră, cultivarea și consumul de marijuana pentru uz personal

O țară UE va legaliza, în premieră, cultivarea și consumul de marijuana pentru uz personal

Malta va deveni, în această săptămână, prima țară europeană care legalizează cultivarea și posesia de canabis pentru uz personal, depășind Luxemburgul, care anunțase în octombrie că intenționează să legalizeze cultivarea și consumul în viitorul apropiat, scrie Digi24.

Astfel, posesia de până la șapte grame de marijuana va fi legală pentru persoanele de cel puțin 18 ani, iar aceștia vor putea și să cultive până la patru plante de canabis în propria locuință. Până la 50 de grame de produs va putea fi depozitat legal în locuință.

Marți, parlamentul maltez urmează să voteze legea, urmând ca președintele țării să o promulge până în weekend, a declarat ministrul responsabil de procedură, Owen Bonnici, pentru The Guardian.

Decizia Maltei vine în contextul unui curent mai larg de reformă în Uniunea Europeană. Germania a anunțat, recent, că vrea să stabilească o piață reglementată a canabisului, după anunțuri similare și din partea guvernelor Elveției, Luxemburgului și Olandei. În Italia, de asemenea, este planificat un referendum în ce privește acest subiect.

În afara Europei, Canada, Mexicul și 18 state americane au adoptat deja o legislație similară.

Bonnici a precizat că guvernul nu vrea să încurajeze folosirea drogurilor în scop recreativ, însă nu există dovezi pentru argumentul conform căruia consumul de canabis favorizează folosirea ulterioară a unor substanțe mai periculoase.

„Avem, acum, înțelegerea faptului că abordarea dură împotriva consumatorilor de canabis a fost disproporționată, nedreaptă și a produs multă suferință unor oameni care duc vieți exemplare”, a spus el.

Schimbarea de abordare a guvernelor europene vine după o decizie a ONU, de anul trecut, prin care canabisul a fost eliminat de pe lista substanțelor periculoase.

Posesia de până la 28 de grame va fi pedepsită doar cu o amendă contravențională între 50 și 100 de euro. Persoanele de sub 18 ani care vor fi prinse cu canabis se vor prezenta în fața unei comisii speciale și nu vor mai risca închisoarea. Cei care consumă canabis în prezența unui copil vor trebui să plătească amenzi între 300 și 500 de euro.

Uruguay a fost prima țară care a creat o piață de desfacere legală a canabisului, urmată apoi de Canada, în 2018.

În Olanda, țara europeană cea mai asociată cu atitudinile relaxate față de canabis, consumul, posesia și comerțul sunt ilegale, oficial, însă sunt tolerate.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Mexic: Curtea Supremă a legalizat consumul recreativ al marijuanei

Mexic: Curtea Supremă a legalizat consumul recreativ al marijuanei

Luxemburg, prima țară europeană care legalizează creșterea și consumul de canabis

Luxemburg, prima țară europeană care legalizează creșterea și consumul de canabis

Canabisul ar putea fi scos de pe lista substanţelor interzise

Canabisul ar putea fi scos de pe lista substanţelor interzise

Advertoriale
Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fabrica de mobilă TANDEM  începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

Fabrica de mobilă TANDEM începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cartea Neagră: Cum o parte din banii europeni donați Găgăuzei pentru echipament medical au ajuns la o firmă creată urgent de un activist pro-rus
  • 2
    Ceban și-a invitat prietenii de pe Facebook la el acasă: „Nu am garaj și nici beci de lux” (VIDEO)
  • 3
    Satele Palanca și Tudora, acoperite de un fum dens. Care este motivul
  • 4
    Constantin Botnari, zis și „Borsetka” spune că nu se ascunde de Interpol: „Sunt la Londra” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.