
Comisia Europeană va oferi Moldovei 60 de mil. de euro, asistență nerambursabilă, în sprijinul sistemului energetic
Guvernul R. Moldova și Comisia Europeană urmează să încheie, la 15 decembrie, un acord de finanțare ce prevede asistență nerambursabilă sub formă de grant, în valoare de 60 de milioane de euro. Banii vor fi debursați într-o singură tranșă și vor fi direcționați pentru gestionarea crizei din sectorul energetic.
・
Suportul financiar ar urma să minimalizeze impactul socio-economic cauzat de creșterea prețurilor la gazele naturale și să îmbunătățească securitatea energetică și tranziția energetică în Republica Moldova.
Acordul va fi semnat la 15 decembrie, în cadrul summitului Parteneriatului Estic, la Bruxelles. Din partea Republicii Moldova acordul va fi semnat de către Nicu Popescu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, iar din partea Comisiei Europene, de către Oliver Varhelyi, Comisarul european pentru vecinătate și extindere.
„Viteza cu care s-a mișcat acest ajutor nerambursabil care vine direct în buget, de la decizie politică până la aprobare, a fost excepțională. Aceasta a fost posibil datorită eforturilor în timp a președintei Maia Sandu și încrederii pe care o au instituțiile europene față de ea”, a spus prim-ministra Natalia Gavrilița.
Decizia de finanțare aferentă suportului bugetar „Contractul de consolidare a statului și rezilienței pentru Republica Moldova” a fost adoptată de către Comisia Europeană, la data de 10 decembrie 2021.Menționăm că tot la ședința din 14 decembrie, Guvernul a aprobat și un plan pentru atenuarea crizei energetice care prevede compensațiile pentru cetățeni, dar și acțiuni de sporire a securității energetice.