„Nu m-am consultat cu nimeni înainte de a publica scrisoarea”. Declarația a fost făcută de premierul Chiril Gaburici în cadrul emisiunii „Înprofunzime” de la ProTV, informează Agora.
„Acum este perioada alegerilor locale și toată lumea este implicată în alegeri. Într-un fel, eu sunt singur și încerc să pregătesc, să fac mișcări pentru a fi pregătiți pentru vizita celor de la Fondul Monetar Internațional. Nu văd mișcări în cadrul procuraturii, în cadrul Băncii Naționale. Există o serie de probleme care necesită a fi rezolvate”, a spus politicianul.
Chiril Gaburici a precizat că, după ce a postat scrisoarea pe rețelele de socializare, a fost contactat telefonic de către liderul PLDM, Vlad Filat.
„Nu m-am consultat cu Vlad Filat înainte, dar după ce am făcut publică această scrisoare am primit un apel de la acesta. Am stabilit că vom avea discuție cu referire la aceasta. Am discutat că trebuie să ajungem la un numitor comun. S-au arătat supărați că nu i-am consultat, dar asta este ok. Am considerat că în felul ăsta am să îi fac pe toți să înțeleagă că nu totul se învârte în jurul alegerilor. Pentru că, săptămâna viitoare, eu am o întâlnire cu cei de la FMI și lucrurile trebuie pregătite din timp”, a conchis premierul.