Vă invit să facem un exercițiu de imaginație și să ne uităm la Moldova ca la un copil de trei ani: cum este, ce poate, ce așteaptă de la alții.

Așadar, pentru un omulean ajuns la trei ani începe o etapă de dezvoltare foarte importantă, care îi va determina viața de mai departe. La trei ani, spun specialiștii, copilul devine deosebit de concentrat pe propria persoană. În același timp, cei din jurul lui, dar și mediul, îi stârnește curiozitatea. Această curiozitate îl determină pe copil să exploreze şi să înveţe cât mai multe. Copilul de trei ani, continuă specialiștii, are nevoie ca părinții, pe de o parte, să aibă încredere în el și, pe de altă parte, să îi ofere un cadru stabil și sigur, cu reguli clare și limite. La această vârstă, copilul îi apreciază pe adulții care sunt capabili să reziste schimbărilor lui de dispoziție și impun limite rezonabile impulsurilor sale. Un copil de trei ani se cunoaște pe sine, știe ce vrea și vrea să decidă pentru el, dar și pentru alții.

Citiți și „10 lecții ale anului 2021”

Viața unui copil de trei ani este dominată de întrebarea „cum funcționează lucrurile?”, iar răspunsurile trebuie să fie pe înțelesul său. La unele el ajunge de sine stătător, printr-un șir de încercări și eșecuri. Altele îi sunt servite pe tavă de cei mari. E un model care ne este extrem de cunoscut - îl trăim cu toții din ziua în care Moldova a devenit independentă.

Așa cum nu poți cere de la un copil de trei ani să gândească și să se poarte ca un matur (deși am văzut părinți care o fac), așa n-are rost să ai așteptări prea mari de la un stat foarte tânăr - ambele poziții sunt perdante și dătătoare de nervi.

Citiți și „10 lecții ale anului 2021: Sănătatea mintală contează”

De ce n-am fi și cu țara noastră, așa cum suntem cu copiii noștri? De ce n-am încerca să fim prezenți cu adevărat? Fără texte declarative și cuvinte patetice, dar fiind concentrați pe ceea ce facem cel mai bine? De ce n-am încerca, în raport cu ea, să ne comportăm ca niște părinți maturi și asumați? Or, Moldova în primele trei decenii de viață este abia la etapa când se descoperă, iar noi îi cerem imposibilul - să se poarte ca un stat-națiune în toată firea, arătându-i cât de bine se descurcă Franța sau Germania. E de parcă ne-am compara copilul de trei ani cu copiii rudelor îndepărtate, absolvenți de universități, cu joburi bune.

În acest sfârșit de an și în cele mai frumoase tradiții ale punerii dorințelor, îmi doresc să fiu mai indulgentă cu țara mea. Să-i dau răgaz, așa cum făceam cu fiica mea în perioada tantrumurilor de la trei ani. Să mă dau din calea ei, dar, în același timp, să-i pun la dispoziție un spațiu sigur și primitor, în care ea să revină atunci când emoțiile o copleșesc.

Citiți și „10 lecții ale anului 2021: Schimbările de pe arena politică nu sunt întotdeauna așa cum ni le imaginăm”

De câte ori ne enervăm că avem o țară de toată infantilitatea, trebuie să ne dăm dreptate - Moldova este un copil mic și șotios, iar pentru a forma o națiune e nevoie de maturitate. Ce-ar fi să ne maturizăm noi mai întâi? Pentru că țara suntem, în primul rând, noi.