
UE a aprobat primul export de produse lactate din Republica Moldova
Comisia Europeană a aprobat Republica Moldova pentru plasarea pe piața Uniunii Europene a loturilor de lapte crud, de produse lactate, de colostru și de produse pe bază de colostru.
・
Decizia este în conformitate cu prevederile Regulamentului de punere în aplicare în ceea ce privește lista țărilor terțe sau părților de țări terțe din care este autorizată introducerea în Uniunea Europeană de loturi de lapte crud, de produse lactate, de colostru și de produse pe bază de colostru.

Astfel, Uniunea Europeană a aprobat prima unitate din Republica Moldova cu drept de export a produselor lactate (înghețată), comunică reprezentanții ANSA.
De cealaltă parte, Republica Moldova este asigurată cu lapte doar în proporție de circa 70 la sută. În ce privește alte produsele lactate, potrivit autorităților, țara noastră este asigurată cu unt în proporție de 58 la sută, cu brânză și cașcaval - la 39 de procente.
Conform unui studiu prezentat de Ministerul Economiei și Infrastructurii, importurile de lactate în țara noastră au crescut cu 22% în ultimii cinci ani, constituind circa 58 de milioane de dolari în 2019, așa încât, importurile au ajuns să fie de 10 ori mai mari decât exporturile.