
Incendiu de proporții în România, într-o parcare subterană a unui bloc de locuit: 250 de oameni au fost evacuați
Pompierii din judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi din România au intervenit, în noaptea de 15 spre 16 decembrie, pentru stingerea unui incendiu de proporţii care a izbucnit în parcarea subterană a unui bloc din Constanţa, scrie presa de peste Prut. Focul a izbucnit de la două maşini, dar s-a extins repede.
・
Astfel, 250 de oameni au fost evacuaţi, peste o sută fiind coborâți cu autoscările de pe acoperiş sau de la etajele superioare.
În consecință, opt persoane, între care şi copii, au fost transportate la spital cu arsuri sau intoxicaţie cu fum, iar peste 30 de maşini au fost avariate.

Comandantul Inspectoratului petnru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Mihail Cristian Amarandei, a afirmat că la locul incendiului au intervenit 35 de autospeciale, fiind prezenţi şi pompieri din Ialomiţa şi Călăraşi.
„Am fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu la un ansamblu de locuinţe, în total 150 de apartamente. Am alocat la faţa locului 35 de autospeciale, autospeciale cu apă şi spumă, echipaje medicale, trei autospeciale de lucru la înălţime. Au fost alocate forţele de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă şi de la două inspectorate limitrofe, Ialomiţa şi Călăraşi”, a afirmat comandantul ISU Dobrogea.
El a precizat că pompierii au evacuat fiecare locuinţă pentru a se asigura că nu sunt persoane rămase în clădire. Forţele de intervenţie au evacuat 250 de persoane, dintre care 70 de copii.
Incendiul a pornit de la demisolul blocului, însă cauza urmează a fi stabilită.