
EXPLICĂM: Ce acuzații i se aduc lui Ilan Șor și pedepsele prevăzute de Codul Penal
Escrocherie, spălare de bani, fals în declarații, delapidarea averii străine și abuz de putere. Sunt acuzațiile care i se aduc deputatului Ilan Șor și pentru care Procuratura Generală a solicitat joi ridicarea imunității parlamentarului, încuviințarea arestării și percheziționării acestuia. Potrivit președintelui Parlamentului, în total au fost depuse nouă astfel de cereri. În continuare vă prezentăm ce capete de acuzare sunt invocate și sancțiunile prevăzute de Codul Penal.
・
Două capete de acuzare pentru escrocherie
Codul Penal al Republicii Moldova definește escrocheria ca fiind dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare și prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Aceste acţiuni săvârşite în proporţii deosebit de mari se pedepsesc cu închisoare de la opt la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Două capete de acuzare pentru spălare de bani
Ilan Șor este acuzat că comis infracțiunea de spălare de bani în proporții deosebit de mari și riscă pentru aceasta închisoare de la cinci la 10 ani.
Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale
Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale presupune întemeierea, căutarea sau angajarea de membri în organizaţia criminală, fie ţinerea de adunări ale membrilor ei, fie crearea de fonduri băneşti şi de altă natură pentru susţinerea lor financiară şi a activităţii criminale a organizaţiei, fie înzestrarea organizaţiei criminale cu arme şi instrumente pentru săvârşirea de infracţiuni, fie organizarea culegerii de informaţii despre potenţialele victime şi despre activitatea organelor de drept, fie coordonarea planurilor şi acţiunilor criminale cu alte organizaţii şi grupuri criminale sau infractori din ţară şi din străinătate.
Infracțiunea se pedepseşte cu închisoare de la opt la 15 ani.
Fals în declaraţii
Ilan Șor mai este acuzat de fals în declarații. Pentru comiterea acestei infracțiuni, Codul Penal al Republicii Moldova prevede amendă în mărime de până la 47.500 de lei sau închisoare de până la un an cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.
În cazul în care se va demonstra că Șor a inclus intenționat date incomplete sau false în declarația de avere și interese personale atunci acesta riscă o amendă de până la 30.000 de lei sau închisoare de până la un an, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la doi la cinci ani.
Delapidarea averii străine
Pentru delapidarea averii străine, în proporții deoebit de mari, parlamentarul riscă închisoare de la opt la 15 ani.
Abuzul de putere sau abuzul de serviciu
Ilan Șor este acuzat de abuz de putere sau abuzul de serviciu, săvîrşit în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale. Această infracțiune, potrivit Codului Penal, se pedepseşte cu închisoare de la trei la opt ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Aminitim că Procuratura Generală a solicitat ridicarea imunității deputatului Ilan Șor pe nouă capete de acuzare. Cererile au fost depuse la Parlament și citite în ședința de joi, 16 decembrie, de speakerul Igor Grosu.
Ilan Șor a fost reţinut în mai 2015, iar doi ani mai târziu a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani. Pedeapsa va intra însă în vigoare doar după ce va deveni definitivă.
Ilan Șor se declară nevinovat, acesta a părăsit Republica Moldova în iunie 2019.
La fel, precizăm că la alegerile parlamentare din această vară, Ilan Șor s-a ales cu un nou mandat de deputat, pe lista fracțiunii Partidului Șor.