
Ninel Revenco: „În R. Moldova sunt vaccinuri care sunt pe cale să expire”
Președinta Comitetului Național de Experți în Imunizare, Ninel Revenco a anunațt că în R. Moldova sunt stocuri de vaccinuri anti-COVID care sunt pe cale să expire. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu oferit pentru AGORA.
・
„Da într-adevăr sunt vaccinuri care în câteva săptămâni vor expira. Sunt vaccinuri care sunt produse pe platforma clasică și al cărui termen de valabilitate este mai mare, iar vaccinurile care sunt produse acum recent pe platforma N-ARN, au termene de valabilitate, la început de an era șase luni, iar în luna septembrie EMA a extins termenul de valabilitate până la nouă luni de zile. De aceea termenul lor este scurt și vaccinurile care sunt aduse sunt cu termen admisibil de administrare și cu risc minimalizat de a expira termenul. Dar oricum sunt loturi de vaccin care sunt cu termenul expirat din motiv că noi ezităm și nu mergem la vaccinare, dar fiecare vaccin costă” a punctat Revenco.
De asemenea, experta a menționat că deocamdată nu cunoaște câte vaccinuri sunt pe cale să expire, totuși a îndemnat oamenii să se vaccineze pentru a evita expirarea unui număr mare de doze.
„Este important să nu admitem aceste pierderi pentru că aceste vaccinuri sunt așteptate în țări care nu au atâtea tipuri de vaccin, cum sunt țările din africa, din Asia. Și noi primim prin donație, prin eforturi enorme aceste vaccinuri, iar noi nu le folosim după desinație și nu este bine” a adăugat Ninel Revenco.
Amintim că, potrivit unui raport al Curții de Conturi (CC) circa șapte mii de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost înregistrate ca și administrate după expirarea termenului de valabilitate.
Ulterior, Ministerul Sănătății a emis un comunicat în care dezminte informațiile expuse de CC. Reprezentanții Ministerului au declarat că nicio doză de vaccin nu a fost administrată cu termen expirat, iar colectarea și introducerea, uneori, întârziată a datelor despre dozele de vaccin nu au nimic comun cu însăși administrarea dozei.