Liderii G7 solicită Federației Ruse să nu-i sprijine pe separatiștii din Donbass. Totodată, sancțiunile împotriva Rusiei vor rămâne atâta timp cât nu se respectă în totalitate acordul de pace de la Minsk, se spune în declarația finală adoptată la încheierea summit-ului G7, transmite Agora.
„Reiterăm sprijinul nostru total pentru găsirea unei soluții diplomatice a conflictului din estul Ucrainei, în special, în cadrul formatului Norman și grupului trilateral de contact. Salutăm rolul cheie al OSCE în căutarea unei soluții pașnice”, se spune în declarație.
Țările G7 se arată îngrijorate „de intensificarea în ultimul timp a luptelor pe linia de conflict și-și reiterează apelul către toate părțile implicate să respecte în totalitate și să pună în aplicare acordul de încetare a focului, precum și să retragă arme grele”.
În același timp, sancțiunile împotriva Rusiei nu vor fi ridicate atâta timp cât situația din Donbas va continua să se deterioreze, din care motiv Moscova trebuie să-i influențeze pe separatiștii din estul Ucrainei. „Ne așteptăm ca Rusia să renunțe la sprijinul transfrontalier al forțelor separatiste și să-și folosească influența asupra separatiștilor în vederea punerii în aplicare a obligațiilor care îi revin conform acordului de la Minsk”, se spune în document.
Potrivit declarației, țările G7 vor consolida sprijinul energetic al Ucrainei. „Confirmăm sprijinul nostru pentru Ucraina și alte țări în eforturile lor de a-și reforma și liberaliza sistemele energetice. De asemenea, confirmăm ideea că resursele energetice nu trebuie să fie utilizate în calitate un mijloc al constrângerilor politice sau amenințări la adresa securității”, se mai spune în declarație.
AGORA vă invită să vedeți declarația integrală dată publicității după summit:
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
