
Franța a donat R. Moldova, prin platforma COVAX, 230.400 de doze de vaccin Moderna
Cetățenii R. Moldova vor putea beneficia de vaccin Moderna care a ajuns în țara noastră datorită unei donații din partea Franței. prin intermediul platfomei COVAX, la 20 decembrie, în țară au ajuns 230.400 de doze de vaccin.
・
„Azi, la distanță de doi ani de când a început pandemia la nivel mondial, ne este afectată viața socială și economică. Dar s-au făcut multe lucruri importante. Elaborarea vaccinurilor într-un timp record a fost un pas uriaș care a oferit soluți și speranța de a pune capăt pandemia. Este adevărat că vaccinarea este strategia cheie în acestată provocare cum este pandemia COVID-19. Și e necesară creșterea ratei de acoperire cu imunizare”, a spus în cadrul evenimentului de primire a lotului de vaccin secretara de stat a Ministerului Sănătății, Svetlana Nicolăescu.
La rândul său, partea franceză a ținut să exprime deschiderea pentru susținerea R. Moldova în perioada pandemiei.
„Ne exprimăm solidaritatea cu R. Moldova, iar această donație face parte dintr-un angajament mult mai mare al președintelui republicii și presupune ca până la mijlocul anului viitor, Franța să doneze 120 de milioane de doze de vaccin. Până acum am donat 73 de milioane de doze. Sperăm că așa țările care primesc donațiile noastre să poată să accelereze campaniile de vaccinare”, a spus primconsilierul Ambasadei Franței, Marc Ivarra.
Programul de imunizare împotriva infecției COVID-19 a fost lansat în R. Moldova în luna martie 2021. Din acel moment, țara noastră a recepționat peste două milioane de doze de vaccin. 1/3 dintre aceste doze au fost recepționate prin intermediul platformei COVAX.
Până în prezent, în R. Moldova au fost administrate 1721289 doze de vaccin anti-COVID-19. În total, 966.337 persoane au afost imunizate cu schema completă. Aceasta înzemană că, rata de vaccinare în țară constituie 28%.