
Guvernul a numit doi ambasadori în Ucraina și Spania
În ședința de azi, Guvernul a numit în funcție doi ambasadori. Este vorba despre Valeriu Chiveri - ambasador al Republicii Moldova în Ucraina și Eugeniu Revenco - reprezentant al Misiunii diplomatice din Regatul Spaniei.
・
Cele două candidaturi au fost susține de miniștri și votate unanim.
Astfel, Eugen Revenco, care în prezent ocupă funcția de secretar general al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, a fost numit în calitate de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Spaniei.
În perioada 2015 – 2019, Eugen Revenco a fost Ambasador al Republicii Moldova în Republica Letonia, iar între anii 2013 și 2015 a activat în calitate de consilier al Președintelui Parlamentului Republicii Moldova și Director Executiv al Forumului Moldo-German. Totodată, deține diplomă de master în Drept European de la Universitatea Liberă din Bruxelles.
Valeriu Chiveri deține funcția de șef al Oficiului de Programe OSCE din Dușanbe, Tadjikistan, iar în perioada 2013 – 2015 a activat în calitate de viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. În anii 2010 – 2013 a fost Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar în Austria, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă OSCE și Organizațiile ONU la Viena.
Amintim că, Guvernul a votat rechemarea din funcție a ambasadorului R. Moldova în Ucraina, Ruslan Bolbocean la data de 30 septembrie, după ce mandatul acestuia a expirat.