
Regim intensiv de control al frontierei de stat, în perioada sărbătorilor de iarnă. Numărul celor care intră în R. Moldova, în creștere
Din 22 decembrie și până la 16 ianuarie, Poliția de Frontieră va institui regim intensiv de control al frontierei de stat. Astfel, vor fi întreprinse un șir de acțiuni pentru fluidizarea traficului transfrontalier. Aceasta pe fundalul creșterii numărului de traversări a frontierei de stat în perioada sărbătorilor de iarnă.
・
Pentru prevenirea cozilor la frontiera de stat, Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal palnifică să-și concentreze forțele într-un șir de acțiuni. Se prevăd întrevederi de frontieră cu autoritățile statelor vecine, se va folosi la maxim infrastructura Poliției de Frontieră.
Punctel de trecere a hotarului urmează să fie asigurate cu tehnică specială de control staționară și mobilă. La fel, oamenii legii vor utiliza toate instrumentele de informare a călătorilor despre situația la frontieră.
În plus se planifică formarea unor grupuri rezervă de angajați ai Poliției de Frontieră, special pregătiți să intervină operativ în cazul apariției situațiilor specifice și de criză.
Măsurile sunt întreprinse în contextul în care de sărbători la trecerea frontierei de stat cresc valorile de trafic, în special pe sensul de intrare în R.Moldova. Doar în ultimele cinci zile s-a atestat un flux de călători – 144.599 traversări, în creștere cu 10% față de primele cinci zile ale lunii curente (130 629 treceri). Totodată, majorarea numărului de traversări semnalează pe sensul de intrare în țară cu circa 40%.
Rămâne cel mai solicitat punct de trecere a frontierei (PTF) Leușeni, unde zilnic se înregistrează peste cinci mii de traversări. Pentru a degaja circulația în acest punct de trecere se propune traversarea frontierei și prin PTF Sculeni și PTF Costești, care activează în regim normal.
Amintim despre necesitatea completării fișei epidemiologică online în cazul în cafre nu faceți parte din grupurile de exccepție. Aceasta poate fi accesată aici.
La fel, în caz că planificați o călătorie, puteți accesa din timp informația despre punctele de trecere a frontierei cu circulație lejeră.