A fost votat în lectură finală proiectul de lege care presupune auditul public extern în domeniul gazelor naturale. Astfel, în baza acestei legi speciale Curtea de Conturi va putea efectua un audit al conformității cheltuielilor și investițiilor capitale la întreprinderile de gaze naturale.
Entitățile auditate, indiferent de tipul de proprietate și forma organizatorico-juridică, indiferent dacă statul are participație majoritară sau nu în cadrul acestora, vor asigura prezentarea informațiilor, datelor și documentelor necesare în formatul și termenul solicitat de Curtea de Conturi. Termenul limită de prezentare a raportului auditului este de 30 noiembrie 2022.
A nu se confunda acest audit public extern cu auditul datoriei agreat în cadrul protocolul negocierilor pe subiectul livrării gazelor naturale. Auditul datoriei agreat în protocol va fi efectuat de către o companie internațională, contractată de Ministerul Finanțelor.
Acest audit public extern al Curții de Conturi va trebui să fie unul complex, care pe lângă analiza datoriilor invocate, ar trebui să ne ajute să înțelegem mai bine modul în care a fost au fost făcute cheltuielile și investiții, cum a fost administrat acest domeniu în ultimii ani, dacă au semnalate nereguli, acte de corupție, fraudă etc.
Sectorul gazelor naturale este unul crucial pentru bunăstarea țării, dar și pentru securitatea acestui stat. Pe parcursul timpului, cetățenii au plătit în mod conștiincios facturile la gaze naturale, ei au investit în rețele locale de gaz și ei merită să afle cum s-a administrat acest sector în ultimii ani și dacă au plătit tariful corect.
Proiectul de lege a fost adoptat cu votul a 58 de deputați.
Vezi și aceste știri

Gazprom amenință să sisteze livrările de gaze naturale către R. Moldova, dacă nu va fi achitată factura

Tariful la gaze naturale pentru luna decembrie s-ar putea reduce. Noi calcule publicate de ANRE (DOC)

Moldovagaz a cerut ANRE-ului ca devierile financiare de 1,4 miliarde de lei să nu fie incluse temporar în tarifele la gaze naturale. Ceban: „Urma să adăugăm încă 1,9 lei la calcul”
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
