Economia Republicii Moldova intră în derivă

Economia Republicii Moldova intră în derivă
Foto: Expert Grup

Conform datelor Biroului Național de Statistică, exporturile Republicii Moldova, în perioada ianuarie-aprilie 2015 au fost cu 16,7% mai mici decât volumul acestora înregistrat în perioada similară a anului 2014.

În lunile ianuarie-aprilie 2015, importurile au scăzut cu 21,4%, comparativ cu aceiași perioadă a anului trecut.

Din punct de vedere valoric, importurile, în perioada ianuarie-aprilie 2015, au fost de aproximativ 2 ori mai mari decât exporturile, iar această realitate vine să explice un deficit al balanței comerciale, pentru 2015, cu 25.5% mai mic, decât în ianuarie-aprilie 2014. Acest ritm al deficitului balanței de plăți este, parțial responsabil, de stabilitatea cursului de schimb care în alte circumstanțe ar fi luat-o razna. Scăderea importurilor a determinat ușurarea presiunii exercitată pe leu.

Rata șomajului, în primul trimestru al anului 2015 a fost cu 5,1% mai mare comparativ cu cea înregistrată în ianuarie-aprilie 2014. Numărul șomerilor a crescut, în primul trimestru 2015, cu peste 40 mii de oameni, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Remitențele sunt într-o continuă scădere. Astfel, dacă în ianuarie 2014, prin băncile din Republica Moldova au fost transferate persoanelor fizice 91,68 milioane USD, atunci în ianuarie 2015 această sumă este de numai 68,67 milioane USD.

În același timp, rata de bază, aplicată la principalele operațiuni de politică monetară, pe termen scurt, a crescut de la 13,5%, în februarie 2015, la 14,5%, în mai 2015, fapt ce va scumpi și mai mult costurile de operare ale agenților economici

Aceste statistici, ne ajută să înțelegem că economia Republicii Moldova intră într-o recesiune, care ar putea fi una de durată.

Scăderea exporturilor și creșterea ratei șomajului, potențate de reducerea remitențelor, ne vorbește despre scăderea capacității de consum a populației. În aceste circumstanțe și importurile se diminuează drastic.

Acești factori cumulați, potențați de scumpirea creditului, vor determina probleme pentru mediul de afaceri din Republica Moldova, în special pentru importatori și dezvoltatori. În aceste circumstanțe, toți indicatorii menționați mai sus ar putea să confirme aceleași tendințe și pentru următoarele trimestre.

Este de menționat și situația proastă din agricultură, seceta din acest an poate agrava perspectiva economică, determinând o erodare a indicatorilor macroeconomici. Roada slabă din acest an cumulată cu creditele extrem de scumpe, contractate de agricultori, pot condiționa probleme sectoriale extrem de grave.

Nu putem să neglijăm și rata dobânzii aplicată valorilor mobiliare de stat. În 2015 statul continuă să se împrumute, pe piața internă, la o rată a dobânzii neverosimil de mare. Astfel, media ratei dobânzii, pe care statul o va plăti pentru valorile mobiliare cu o scadență de până la 364 de zile, tranzacționate în data de 02.06.2015, este de 16,84%, ceea ce crește, extrem de mult, costul de finanțare a datoriei publice și va exercita o presiune semnificativă asupra bugetului de stat pentru următorii ani.

Dacă, în luna noiembrie 2015, creditele acordate de BNM și garantate de stat, către BEM, BS și UB, vor fi transformate în datorie publică, atunci statul poate intra într-un adevărat colaps economic, dacă nu va identifica surse externe de finanțare a deficitului.

Cu toate acestea, sunt de menționat și niște aspecte pozitive ale tendințelor reflectate. Diminuarea capacității de consum dezavantajează importurile dar vin să favorizeze produsele autohtone care sunt comercializate la prețuri mai mici.

Acest aspect îl reflectă și datele statistice. Astfel, volumul producției industriale autohtone a crescut, în primul trimestru 2015, cu 7,7%, față de aceeași perioadă a anului 2014. Volumul cifrei de afaceri la întreprinderile cu activitate principală de comerţ cu amănuntul s-a majorat cu 6,9%, producția din sectorul zootehnic a crescut cu 4,4%. În aceste circumstanțe producătorii autohtoni care vor ști să-și optimizeze costurile, au șanse reale să-și mărească cota de piață și eventual, să obțină profit chiar și în condițiile unei crize profunde.

Rămâne să vedem, în ce măsură factorii de decizie din țară, vor ști să răspundă adecvat provocărilor de contracție economică care, se pare, că vor continua să se manifeste și pe viitor. 

Vitalie Rapcea, Expert economic, Vicepreședinte al Asociației Naționale de Marketing,
Membru al Grupului de Consultanță și Avocatură LEXCONSULT 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Moldova, I am back! | Andrei Sacareanu, tânărul care a revenit din Marea Britanie pentru a lansa o afacere „ascuțită” la Chișinău (VIDEO)

Moldova, I am back! | Andrei Sacareanu, tânărul care a revenit din Marea Britanie pentru a lansa o afacere „ascuțită” la Chișinău (VIDEO)

Un bărbat din Chișinău va primi de la stat peste patru mii de euro, după ce judecătorii moldoveni l-au lipsit de permisul de conducere

Un bărbat din Chișinău va primi de la stat peste patru mii de euro, după ce judecătorii moldoveni l-au lipsit de permisul de conducere

Chișinău: Circa 360 de arbori, curățați sau tăiați, în decurs de o săptămână. Iată volumul solicitărilor adresate Agenției de Mediu

Chișinău: Circa 360 de arbori, curățați sau tăiați, în decurs de o săptămână. Iată volumul solicitărilor adresate Agenției de Mediu

Advertoriale
Orange a fost desemnată cea mai performantă rețea din Moldova pentru a 10-a oară consecutiv

Orange a fost desemnată cea mai performantă rețea din Moldova pentru a 10-a oară consecutiv

Ești în căutarea unei universități din țară pentru a-ți continua studiile? Află care sunt motivele de a aplica la USC, de la absolvenții de succes ai universității

Ești în căutarea unei universități din țară pentru a-ți continua studiile? Află care sunt motivele de a aplica la USC, de la absolvenții de succes ai universității

Depozitul DINAMICO+ 11% dobândă fixă la EXIMBANK

Depozitul DINAMICO+ 11% dobândă fixă la EXIMBANK

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    De la 0, până la 34 de mii de lei. Cât a cheltuit Maia Sandu pentru deplasările în străinătate în prima jumătate a acestui an (DOC)
  • 2
    Radu Marian declară că un nou mecanism de compensare pentru consumul de gaze naturale va fi aprobat până la sfârșitul lui iulie
  • 3
    Italia declară stare de urgență în cinci regiuni nordice din cauza celei mai grave secete din ultimii 70 de ani
  • 4
    Cum se va reorganiza Blocul Comuniștilor și Socialiștilor în Parlament, după decesul Elenei Bodnarenco (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.