Consiliul NATO-Rusia s-ar putea întruni din nou în ianuarie, după o pauză de peste doi ani

Consiliul NATO-Rusia s-ar putea întruni din nou în ianuarie, după o pauză de peste doi ani

Consiliul NATO-Rusia s-ar putea reuni din nou în ianuarie, pentru prima oară după doi ani și jumătate de pauză, au anunțat reprezentanți ai organizației, sâmbătă. Rusia nu și-a dat încă acordul, însă, transmite Digi24

Un oficial al NATO a confirmat că secretarul general a organizaţiei, Jens Stoltenberg, a decis să convoace o reuniune a acestui consiliu pe 12 ianuarie şi că alianţa se află în contact cu Rusia în legătură cu această posibilitate, conform Agerpres.

Diplomația rusă a confirmat că a primit propunerea, însă a spus că aceasta mai este încă analizată, fiind necesare clarificări cu privire la format şi la agendă.

„Însă noi suntem deschişi dialogului”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, potrivit agenţiei de presă TASS.

Comasarea de trupe ale Rusiei lângă frontiera cu Ucraina stârneşte de câteva săptămâni îngrijorare în cadrul comunităţii internaţionale. Rusia a cerut „garanţii de securitate” din partea Occidentului, care să includă garanţia fermă că Ucraina nu va adera la NATO. Alianţa Atlanticului de Nord a respins cererea Rusiei, însă Jens Stoltenberg a reiterat de mai multe ori că doreşte să discute asupra problemelor în cadrul Consiliului NATO-Rusia.

Cele mai recente negocieri în acest format au avut loc în iulie 2019, iar de atunci toate încercările de a stabili o dată pentru reuniune au eşuat. Unul dintre motive este acela că Rusia nu mai vrea să discute despre conflictul din Ucraina în cadrul acestui consiliu, condiţie pe care în special statele estice membre ale NATO nu doresc ca alianţa să o accepte.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Putin susține că Rusia nu este vinovată pentru creșterea prețurilor la gazele naturale: „Europa și-a creat propriile probleme”

Putin susține că Rusia nu este vinovată pentru creșterea prețurilor la gazele naturale: „Europa și-a creat propriile probleme”

EDITORIAL internațional | Noi restricții în Europa și Rusia, justițiara ONU

EDITORIAL internațional | Noi restricții în Europa și Rusia, justițiara ONU

CNN: Rusia continuă să aducă trupe în apropierea graniței cu Ucraina

CNN: Rusia continuă să aducă trupe în apropierea graniței cu Ucraina

Advertoriale
Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fabrica de mobilă TANDEM  începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

Fabrica de mobilă TANDEM începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cartea Neagră: Cum o parte din banii europeni donați Găgăuzei pentru echipament medical au ajuns la o firmă creată urgent de un activist pro-rus
  • 2
    Apeductele de sub Prut. Între interesele operatorului din Iași și apa de proastă calitate din Ungheni, Fălești, Glodeni și Nisporeni
  • 3
    Ceban și-a invitat prietenii de pe Facebook la el acasă: „Nu am garaj și nici beci de lux” (VIDEO)
  • 4
    Constantin Botnari, zis și „Borsetka” spune că nu se ascunde de Interpol: „Sunt la Londra” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.