Numărul oamenilor care trăiesc în sărăcie a crescut pentru prima oară în două decenii, din cauza pandemiei. O analiză a Băncii Mondiale a arătat că 732 de milioane de persoane își duc traiul cu mai puțin de doi dolari pe zi, cu aproape 100 de milioane mai mulți decât ar fi fost dacă nu exista pandemia de COVID-19. Este o creștere fără precedent, iar criza economică provocată de criza sanitară a dat înapoi cinci ani de progrese în reducerea sărăciei, scrie Digi24.
„La nivel global, creșterea sărăciei care a avut loc în 2020 din cauza Covid încă persistă, și continuă să fie de 97 de milioane de personae”, au precizat economiștii de la Banca Mondială. Aceștia au remarcat, totuși, că sărăcia generală ar trebui să scadă în acest an.
Anul 2020 a dus la un regres istoric în lupta împotriva sărăciei la nivel mondial, numărul celor mai săraci din lume crescând pentru prima dată în peste 20 de ani, potrivit Băncii Mondiale.
Carolina Sánchez-Páramo, director global pentru sărăcie și echitate la Banca Mondială, a comparat pandemia cu un dezastru natural care se va răspândi rapid dincolo de epicentrul său din Asia de Est.
Chiar și în timp ce zeci de milioane de oameni erau împinși în sărăcie, bogații au devenit mai bogați. Anul trecut, miliardarii s-au bucurat de cea mai mare creștere a cotei lor de avere înregistrată vreodată, potrivit World Inequality Lab.
Și, deși a fost nevoie de doar nouă luni pentru ca cei mai bogați 1.000 de oameni din lume să își recupereze averile în timpul pandemiei, ar putea trece mai mult de un deceniu până când cei mai puțin norocoși își vor reveni, potrivit raportului anual al Oxfam International privind inegalitatea.
Shameran Abed, director executiv al BRAC International, o organizație non-profit care lucrează pentru a reduce sărăcia în Asia și Africa, a subliniat decalajul tot mai mare de bogăție, spunând că „cele mai bogate trei persoane din lume” ar putea probabil să elimine ultra-sărăcia de pe Pământ.
Recent, cei 1% din top au fost supuși la presiuni pentru a se implica în problemele umanitare. În noiembrie, directorul Programului alimentar mondial al Națiunilor Unite a cerut miliardarilor, inclusiv celor mai bogați doi oameni din lume, Jeff Bezos și Elon Musk, să „facă un pas înainte acum, o singură dată”.
Vezi și aceste știri

La nivel global, 11 persoane mor din cauza foametei în fiecare minut

Provocare acceptată! ONU a prezentat lui Musk planul de șase miliarde de dolari pentru eradicarea foametei la nivel global
