Acțiunile lui Igor Dodon de pe timpul când a deținut funcția de Prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului ar fi generat pagube de peste 11 milioane de dolari pentru SA „Energocom” și ar fi dus la creșterea tarifelor. Procuratura Generală a venit cu noi detalii, după ce Dodon s-a prezentat în fața procurorilor, unde a fost audiat în calitate de bănuit, în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”.
Potrivit PG, bănuiala adusă lui Igor Dodon este legată de activitatea acestuia din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de Prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului.
„Mai exact, acesta din poziția pe care o avea la acel moment, a eliberat avizul în baza căruia, în mai 2008 a fost semnat contractul privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, în condițiile în care SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%”, se arată în comunicatul de presă.
Astfel, ca urmare a acțiunilor nominalizate, potrivit PG, statului în persoana SA ,,Energocom” i-ar fi fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de aproape 20 de milioane de dolari, mijloace bănești care ar fi fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.
„Concomitent, aceste acțiuni au dus la majorarea tarifelor la energia electrică, afectând drepturile consumatorilor finali, cetățeni ai Republicii Moldova”, mai anunță procurorii.
În cadrul audierilor, Igor Dodon nu și-a recunoscut vina în săvârșirea faptei de care este bănuit. Concomitent, procurorii declară că fostul președinte nu a dat declarații, solicitând acordarea unui termen pentru a discuta cu apărătorii săi și a se pregăti de audieri, ținând cont de complexitatea cazului.
În privința lui Igor Dodon a fost aplicată măsura procesuală de constrângere sub formă de obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală, în condițiile prevăzute de lege.
Amintim că, la 21 decembrie procurora responsabilă de relația cu mass-media, Mariana Cherpec a confirmat pentru AGORA că președintele de onoare al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon a fost citat la Procuratura Generală pentru a fi audiat în dosarul „Energocom”. La data de 27 decembrie, ședința a fost amânată.
Fostul președinte afirmă că subiectul procurării energiei electrice în perioada 2008-2009 ar fi consumat, iar noua informație ar fi o încercare de intimidare.
Citește și: „Nu am nicio vină”. Primele declarații ale lui Dodon, după ce a fost citat la Procuratură în dosarul Energocom
Menționăm că pe lângă Igor Dodon, în dosarul penal privind intermediarii din schema frauduloasă la importul de energie electrică din 2008 este cercetat și fostul lider democrat, anunțat în căutare internațională, Vlad Plahotniuc. Menționăm că în 2008, politicianul deținea funcția de ministru al Economiei, în Guvernul Greceanîi.
Această afacere a fost deconspirată într-o investigație jurnalistică a reporterilor Centrului de Investigații Jurnalistice. Despre acesta a comunicat pentru Anticoruptie.md expertul Sergiu Tofilat, unul dintre cei care a făcut demersurile necesare către procurori pentru a demara urmărirea penală împotriva lui Igor Dodon.
Potrivit lui Tofilat, energia electrică achiziționată de Republica Moldova din Ucraina, printr-un intermediar contract, a dus la fraudarea țării noastre cu 14,5 milioane de dolari.
Amintim că Procuratura a decis să reia acțiunile de verificare a legalității încheierii contractului de furnizare a energiei electrice pentru R. Moldova din Ucraina, încheiat în anul 2008, în luna mai a acestui an.
Vezi și aceste știri

„Nu am nicio vină”. Primele declarații ale lui Dodon, după ce a fost citat la Procuratură în dosarul Energocom

A fost amânată ședința în care Igor Dodon urma să fie audiat în cadrul dosarului Energocom. Motivul

Igor Dodon neagă că ar fi primit citație la Procuratura Generală: „Această încercare de a mă speria se va termina cu eșec”
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
