Trei persoane s-au stins din viață într-un accident rutier produs la 29 decembrie în Zhinvali, Georgia. Presa locală notează că în microbuzul care transporta turiști se aflau și cetățeni ai R. Moldova. Cinci persoane au fost trasportate la spital. Contactați de AGORA, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au comunicat că în prezent se stabilesc circumstanțele producerii accidentului de la sursele primare. La fel sunt așteptate informații despre identitatea pasagerilor din micorbuz.
Rustavi2.ge informează că microbuzul care ar fi avut opt pasageri la bord s-ar fi răsturnat într-o prăpastie de pe marginea unui drum din Zhinvali. În consecință, ar fi decedat o femeie și un copil, iar o oră mai târziu s-ar fi stins din viață și un tânăr, care a fost trasportat la spital. Deocamdată nu se cunoaște sigur dacă aceștia ar fi moldoveni.
Presa locală mai notează că alți cinci pasageri au fost răniți în accident. Printre aceștia sunt trei minori. La fel, sursa menționează că printre răniți ar fi și cetățeni ai R. Moldova.
Persoanele rănite au fost transportate la spital și primesc ajutor medical la clinica Ingorokva.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru elucidarea circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
