Instanța de Judecată a decis prelungirea arestului preventiv cu 30 de zile pentru președintele Asociației FEA, Dorin Damir, finul de cununie al fostului lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM) Vladimir Plahotniuc, și în privința șefului suspendat al IP Balți, Valeriu Cojocaru, cercetați pentru abuz de putere în dosarul angajărilor fictive în cadrul Direcției 5.
„Astfel, la solicitarea procurorului PCCOCS, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a dispus prelungirea arestului preventiv pentru un termen de 30 de zile”, se arată în comunicatul de presă.
Inculpaților le sunt incriminate cinci capete de acuzare, exprimate prin „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”, pentru care riscă de la doi până la 12 ani de închisoare.
Pe 13 septembrie curent, Curtea de Apel Chișinău a respins ca nefondat recursul avocatului lui Damir și a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care, în privința lui Damir continuă să fie aplicat arestul preventiv în izolator, la solicitarea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).
Recursul de la Apel a venit după ce, pe 2 septembrie, Judecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Ciocana a prelungit arestul cu încă 30 de zile în privința președintelui Asociației FEA, Dorin Damir.
Pe 7 iulie curent , Dorin Damir, fostul șef al Direcției Operațiuni Speciale nr. 5 și actual șef al IP Balți Valeriu Cojocaru, dar și fostul șef al secției nr.1 „K” a Direcției nr. 5, actual inspector din cadrul Poliției de Frontieră Ion Cojocaru, au fost plasați în arest pentru 30 de zile, în dosarul ce vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr. 5 a MAI.
Vezi și aceste știri

Încă un dosar penal pe numele lui Damir, trimis în judecată. Ar fi șantajat și amenințat șeful unei agenții imobiliare

Investigație ZdG: Angajat fictiv în cadrul MAI, misiunea finului Damir a fost cea de documentare a nașului Plahotniuc (VIDEO)

Slusari spune că Damir l-a ajutat pe Musteață la procurarea unui apartament. Reacția magistratului
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
