Un funcționar public din cadrul Serviciului Fiscal de Stat și soția acestuia au ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate. Inspectorii au constatat o diferență substanțială, în mărime de peste 500 de mii lei, între avere dobândită și veniturile obținute precum și caracterul nejustificat al deținerii acestei averi.
Analizând materialele acumulate în cadrul controlului, inspectorul de integritate a ajuns la concluzia că explicațiile subiectului controlului nu sunt întemeiate, deoarece afirmațiile nu se bazează pe probe concludente și veridice.
„În rezultatul examinării în ansamblu a evoluției modificărilor patrimoniale care reprezintă echivalentul bănesc al averii dobândite – apartament, teren agricol, mijloace de transport şi a cheltuielilor suportate, comparativ cu veniturile obținute în aceeași perioadă de către persoana supusă controlului împreună cu soția, până în noiembrie 2016, s-a stabilit o diferență substanțială în valoare de - 500 de mii de lei”, susține ANI.
Autoritatea susține că transmite cauza în instanța de judecată spre examinare în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate în mărimea diferenței substanțiale constatate.
De asemenea funcționarul public ar putea fi decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică, cu excepția funcțiilor eligibile, pe o perioadă de 3 ani din momentul când averea va fi constatată ca fiind nejustificată, printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Vezi și aceste știri

Reacția Marianei Grama la rezultatele controlului ANI, care a descoperit un milion de lei în calitate de avere nejustificată

Un fost secretar de stat al MAI riscă să rămână fără circa un milion de lei. ANI a constatat avere nejustificată

A fost constatat cu o avere nejustificată în mărime de 700 de mii de lei. Vicedirectorul unui spital din capitală, acuzat de îmbogățire ilicită
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
