2021 a fost neașteptat de îngăduitor față de femei. În octombrie, după patru ani de tergiversări, a fost, în sfârșit, ratificată Convenția de la Istanbul. Guvernarea precedentă a văzut în Convenție un mare pericol pentru valorile tradiționale ale moldovenilor și s-a opus cu vehemență ratificării ei. PAS, din fericire, a fost mai deschis la minte și a făcut o mișcare frumoasă, cu atât mai așteptată din partea unei guvernări care are pe pozițiile cheie femei.

Convenția de la Istanbul, ratificarea căreia, cert, ne pune în rând cu statele în rând cu care nu ți-e rușine să te afli, este, însă, doar un document. Iar un document nu are niciun efect, dacă nu este implementat. Or, de la ratificare și până la implementare avem de parcurs un drum lung și plin de provocări, în condițiile în care victimele violenței încă nu văd în stat un protector, ci mai degrabă un alt abuzator, iar cei care ar trebuie să asigure funcționarea Convenției sunt slab instruiți sau dezinteresați și nu au deocamdată resurse să poată oferi acestor femei o altă perspectivă asupra situației lor. Suntem în aceași cameră cu lumina stinsă în care ne aflăm de ani de zile: nu credem că cineva ne poate ajuta, indiferent de problema noastră.

Violența împotriva femeilor și fetelor este o adevărată criză umanitară în Moldova. Avem de recuperat, la nivel de țară, ani și ani de indiferență față de soarta sutelor de mii de femei și fete în situații de risc. Ratificarea Convenției de la Istanbul este doar o motivație în plus, nu și soluția definitivă. Trebuie să fim pregătiți să vorbim cu fiecare ocazie despre dauna violenței și să semnalăm orice act de abuz și violență împotriva femeilor și fetelor.