Rețea de traficanți de droguri, reținută la Bălți

Rețea de traficanți de droguri, reținută la Bălți
Foto: igp.gov.md

Poliția a reținut mai mulți membri ai unei rețele de traficanți de droguri în nordul țării. Potrivit șefului Inspectoratului General de Poliție Bălți, Oleg Chelaru, ieri au fost întreprinse mai multe percheziții la domiciliile acestora, atât în orașul Bălți, cât și în alte localități din regiune.

„În urma unei percheziții efectuate în Sângerei, la domiciliul unuia dintre membrii rețelei, în vârstă de 35 de ani, au fost găsite două vase din masă plastică, pline cu subsanță cu miros specific de marihuana, pungi cu hașiș, două sticle cu semnițe de cânepă și un cântar folosit la prepararea dozelor”, a declarat ofițerul de urmărire penală Bălți Alexandru Bejenaru.  

Potrivit acestuia, cantitatea totală de droguri depistate este de 50 de kg de marihuana și circa 300 de grame de hașiș, evaluată la circa 1 000 000 de lei. 

În total au fost reținute trei persoane. Doar unul dintre bărbați și-a recunoscut vina.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă până la 15 ani de închisoare.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Șeful Pfizer spune că pastila anti-COVID dezvoltată de companie este eficientă și în cazul variantei Omicron

Șeful Pfizer spune că pastila anti-COVID dezvoltată de companie este eficientă și în cazul variantei Omicron

Mesaje anti-violență vor fi tipărite pe facturile la energie ale moldovenilor

Mesaje anti-violență vor fi tipărite pe facturile la energie ale moldovenilor

Primele țări din Europa care anunță amenzi pentru cei care refuză vaccinul obligatoriu. În Austria, amenda poate ajunge la 7.200 euro

Primele țări din Europa care anunță amenzi pentru cei care refuză vaccinul obligatoriu. În Austria, amenda poate ajunge la 7.200 euro

Advertoriale
Ce este Low Code și cum acesta va influența platformele de dezvoltare în IT

Ce este Low Code și cum acesta va influența platformele de dezvoltare în IT

Educația Financiară a celor mici a ajuns la resurse: de care avem nevoie și cum le calculam? (VIDEO)

Educația Financiară a celor mici a ajuns la resurse: de care avem nevoie și cum le calculam? (VIDEO)

Un laborator AgTech cu drone și mecatronică va fi creat în două universități din țară

Un laborator AgTech cu drone și mecatronică va fi creat în două universități din țară

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Explicația Maiei Sandu pentru creșterea bugetului pentru președinție (VIDEO)
  • 2
    De pensionare anticipată vor beneficia în jur de 5.000 de persoane anul viitor. Criticile aduse acestei facilități
  • 3
    Dodon îl cheamă în instanță pe Slusari. Ex-vicepreședintele Parlamentului: „Voi veni cu culiocul” (DOC)
  • 4
    Italia: Mafioții din gruparea 'Ndrangheta puneau delfini morți la uși, pentru intimidare. Mărturii cumplite în procesul secolului
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.