Vreau să închei cele 10 lecții ale anului anume cu lecția pe care ne-a dat-o nouă tuturor Marin Pavlescu, tânărul de doar 18 ani, care a refuzat să se întoarcă în armată, deoarece alți soldați și ofițeri îl hărțuiau pe motiv de orientare sexuală. Prin gestul său, Marin s-a opus unui sistem rigid și depășit, în care noțiunile de demnitate umană și respect nu și-au făcut încă loc, arătând țării întregi cel mai corect lucru pe care trebuie să-l faci atunci când ești tratat rău - să pleci și să vorbești despre ceea ce ți s-a întâmplat.

Marin Pavlescu, prin luarea lui de atitudine, a pus degetul pe rana noastră comună - cea a resemnării cu fărădelegile, cu abuzurile, cu bătaia de joc, cea de a tăcea și a răbda, pentru că de fiecare dată este cineva deasupra noastră - un superior ierarhic, un partener abuziv, un sistem - împotriva căruia n-ar trebui să ne revoltăm.

Ba trebuie. Trebuie să putem. Și dacă azi nu putem, trebuie să învățăm să o facem. În fiecare zi un pic mai mult, până respectul va fi unica atitudine acceptată în instituțiile statului și în relațiile interumane.

În cele câteva ore rămase din 2021 vă invit să facem o promisiune comună pentru 2022: că vom avea mai mult curaj, mai mult respect de sine, că vocea noastră va fi mai tare și mai fermă. Și de fiecare dată când vom simți că ne tremură genunchii și amețim de la propria îndrăzneală, să nu ne oprim, ci să ne amintim de Marin Pavlescu, care, fiind singur în fața unei mașinării necruțătoare, a mers înainte. Pentru că, ce poate fi mai important decât demnitatea unui om?

La mulți ani!