Germania a închis trei dintre cele șase centrale nucleare care i-au mai rămas

Germania a închis trei dintre cele șase centrale nucleare care i-au mai rămas

Germania a închis 3 dintre cele 6 centrale nucleare care i-au mai rămas, încercând să-și ducă până la capăt planul de renunțare la energia nucleară și de a se concentra pe cea regenerabilă, transmite Reuters. 

Guvernul german a decis să accelereze procesul de renunțare la energie nucleară, ca urmare a celui mai grav accident nuclear de la dezastrul de la Cernobîl din 1986 - Fukushima, când în 2011 un cutremur și un tsunami au distrus centrala nucleară aflată pe coasta Japoniei.

Reactoarele Brokdorf, Grohnde și Gundremmingen C, operate de E.ON și RWE, s-au închis vineri, după 35 de ani de funcționare.

Ultimele trei centrale nucleare – Isar 2, Emsland și Neckarwestheim II – vor fi scoase din circuit până la sfârșitul lui 2022.

Preussen Elektra, filiala E.ON care a operat centralele Brokdorf și Grohnde, a transmis sâmbătă că cele două au fost închise cu puțin timp înainte de miezul nopții, vineri. RWE a declarat că centrala Gundremmingen C a oprit generarea de energie vineri seara.

Directorul general al PreussenElektra, Guido Knott, i-a mulțumit personalului pentru angajamentul la siguranță: „Am contribuit decisiv la furnizarea energiei electrice sigure, prietenoasă cu mediul și de încredere în Germania timp de decenii”.

Încetarea folosirii unei surse de energie văzută de unii ca fiind curată și ieftină este un pas ireversibil pentru cea mai mare economie a Europei, în contextul în care se confruntă cu ținte climatice ambițioase și prețurile ridicate la energie.

Cele șase centrale nucleare au contribuit cu aproximativ 12% din producția de electricitate în Germania în 2021, potrivit datelor preliminare. Partea de energie regenerabilă a fost de aproape 41%, cărbunele generând puțin sub 28% iar gazul în jur de 15%.

Germania își propune să ajungă la furnizarea a 80% din cererea de energie folosind surse regenerabile, până în 2030, prin extinderea infrastructurii eoliene și solare.

Guvernul Japoniei a mapat marți un plan pentru vărsarea în mare a apei contaminate din centrala nucleară avariată de la Fukushima, intenție ce provoacă mânia Chinei și a Coreei de Sud.

Comisia Europeană a iniţiat un proiect prin care unele centrale nucleare precum și unele care utilizează gazele naturale drept combustibil să fie considerate proiecte verzi, dacă îndeplinesc anumite condiţii, scrie Reuters.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Divergențe în interiorul UE: Majoritatea statelor membre vor să includă gazele și energia nucleară pe lista investițiilor „verzi”

Divergențe în interiorul UE: Majoritatea statelor membre vor să includă gazele și energia nucleară pe lista investițiilor „verzi”

Coreea de Nord pare să fi repornit reactorul de la complexul nuclear Yongbyon

Coreea de Nord pare să fi repornit reactorul de la complexul nuclear Yongbyon

Rusia: Incendiile amenință unul dintre cele mai importante centre nucleare. A fost declarată stare de urgență

Rusia: Incendiile amenință unul dintre cele mai importante centre nucleare. A fost declarată stare de urgență

Advertoriale
Dobândă preferențială la credite, dacă primiți salariul pe cardul FinComBank

Dobândă preferențială la credite, dacă primiți salariul pe cardul FinComBank

Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Dodon, despre proiectul politic al lui Ceban: Primarul nu a consultat și nu trebuie să consulte cu noi această decizie
  • 2
    Un autocar de pe linia Chişinău-Bucureşti a ars în totalitate pe traseu
  • 3
    Kremlinul consideră că problema suspendării livrărilor de gaze către Moldova este una „strict comercială”
  • 4
    Gazprom cere ultimativ achitarea avansului pentru consumul de gaze până pe 20 ianuarie. Guvernul ia în calcul o nouă stare de urgență
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.