Domnica Manole va contesta actul ANI în care e vizată: „Voi întreprinde toate acțiunile necesare de tragere la răspundere legală a inspectorului care și l-a asumat”

Domnica Manole va contesta actul ANI în care e vizată:  „Voi întreprinde toate acțiunile necesare de tragere la răspundere legală a inspectorului care și l-a asumat”

Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, intenționează să contesteze actul inspectorului de integritate care a constatat un conflict de interese în privința sa. Mai mult, președinta Înaltei Curți susține că va întreptrinde un șir de măsuri pentru tragerea la răspundere legală a inspectorului Autorității Naționale de Integritate.

Într-o reacție pe pagina oficială a Curții Constituționale, Domnica Manole notează că deși  Actul de constatare nr. 432/19 din 31 decembrie 2021 al ANI prevede că președinta CC nu ar fi  declarat și soluționat prin abținere un conflict de interese, totuși există o cerere de recuzare de la examinarea cauzei vizate în control. 

Această recuzare a fost examinată de ceilalți judecători CC care s-au expus ulterior. Mai exact, magistrații Înaltei Curți constată într-o decizie din 27 aprilie că „ținând cont de faptul că argumentele cererii nu confirmă caracterul real al riscurilor de încălcare a imparțialității și a echității procedurii, Curtea nu atestă niciun conflict de interese care ar putea pune la îndoială imparțialitatea judecătorului”. În baza acestei decizii, Domnica Manole a participat în continuare la examinarea cauzei.

„Atât Constituția, cât și legile speciale aplicabile procedurii constituționale nu permit altor autorități publice să exercite controlul actelor de jurisdicție constituțională. Curtea a mai subliniat în Decizie (din 27 aprilie) că unica abilitată cu competența examinării și soluționării conflictelor de interese pretinse în cadrul procedurii de jurisdicție constituțională este Curtea Constituțională. De altfel, dacă li s-ar permite altor autorități ale statului să exercite controlul actelor Curții Constituționale, ar fi golite de conținut garanțiile inamovibilității și independenței de care se bucură judecătorii constituționali. În exercițiul mandatului, judecătorii Curții Constituționale se supun numai Constituției, adoptă acte în baza și în numele Constituției”, se arată în reacția Domnicăi Manole.

Prin urmare, președinta CC susține că decizia nu este obligatorie numai pentru judecătorii Curții, ci pentru întreaga ordine juridică din Republica Moldova. „Ignorarea ei de către un inspector de integritate reprezintă o încălcare crasă a Constituției și a legilor infra-constituționale care impun respectarea actelor jurisdicționale ale Curții”, punctează magistrata.

La fel, se menționează că inspectorul de integritate ar fi ignorat prevederile Hotărârii Curții Constituționale nr. 18 din 10 iulie 2021. În aceasta se menționează că „pretinsele conflicte de interese în contextul procedurii jurisdicției constituționale trebuie soluționate doar de către Curtea Constituțională și doar în modul stabilit de articolele 134, 137 și 140 din Constituție, dezvoltate în articolul 27 din Codul jurisdicției constituționale, care reglementează recuzarea judecătorului în cazul existenței unor dubii privind imparțialitatea sa”. 

Curtea a conchis că nu poate fi admis un control din exterior al activității jurisdicționale. Singura autoritate competentă să realizeze un astfel de control este însăși CC.

„Desemnarea unui organ executiv, ca Autoritatea Națională de Integritate, care să verifice activitatea jurisdicțională a Curții Constituționale ar însemna să se recunoască unei autorități executive puterea de a decide în chestiuni constituționale, tocmai ceea ce Constituția interzice”, mai adaugă Domnica Manole.

Domnica Manole anunță că va contesta actul de constatare a inspectorului de integritate. „Voi întreprinde toate acțiunile necesare de tragere la răspundere legală a inspectorului care și l-a asumat”, punctează președinta Înaltei Curți.

Amintim că la sfârșit de aprilie, Parlamentul a decis anularea Hotărârii Parlamentului din 16 august 2019 privind numirea Domnicăi Manole în funcția de judecătoare la CC. Se întâmpla la aceeași ședință a Parlamentului în care PSRM adopta declarația privind uzurparea puterii în stat de către Curtea Constituțională. Asta, pentru că mai devreme, mai exact pe 15 aprilie, magistrații Curții Constituționale au admis sesizarea președintei Maia Sandu și au constatat că sunt întrunite circumstanțele care justifică dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a, fapt care a provocat alegerile parlamentare anticipate.

În aceeași seară cu deciziile majorității parlamentare de atunci, Curtea, în frunte cu Manole, a suspendat deciziile Legislativului. Ulterior, socialistul Grigore Novac a depus o sesizare la ANI, prin care a învinuit-o pe președinta Curții Constituționale de încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, iar instituția a pornit procedura de verificare. Se întâmpla la începutul verii lui 2021.

Tot atunci, CC a răspuns instituției de integritate că nu are are niciun drept să o verifice în vreun fel pe Manole.

La 31 decembrie 2021, ANI nu a făcut decât să constate acest conflict de interese, fără ca acest lucru să producă efecte în vreun fel.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Șefa țării, după constatarea conflictului de interes în privința Domnicăi Manole: „Această decizie ANI este ilegală”

Șefa țării, după constatarea conflictului de interes în privința Domnicăi Manole: „Această decizie ANI este ilegală”

ANI a constatat și atât. Instituția spune că președinta CC a admis un conflict de interese atunci când a participat la examinarea unei decizii care o viza personal

ANI a constatat și atât. Instituția spune că președinta CC a admis un conflict de interese atunci când a participat la examinarea unei decizii care o viza personal

Centrul GDM anunță că va depune o plângere la Poliție în urma declarației emise de Mitropolia Moldovei

Centrul GDM anunță că va depune o plângere la Poliție în urma declarației emise de Mitropolia Moldovei

Advertoriale
La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei
    Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    GÂNDUL ZILEI: Mitropolia instigă la ură
  • 2
    Până la 295 milioane de euro, asistență macro-financiară pentru R. Moldova. Anunțul făcut de prim-ministra Danemarcei
  • 3
    Călărași: Percheziții la președintele raionului, la primarul orașului și la un șef de direcție, într-un dosar de corupție
  • 4
    10 mii de lei pentru titularii de patentă care trec la regim de activitate independentă. Soluțiile Ministerului Economiei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.