Secvența video în care Dumitru Robu apare numărând bani: Procurorul refuză pornirea urmăririi penale

Secvența video în care Dumitru Robu apare numărând bani: Procurorul refuză pornirea urmăririi penale

Procurora Ina Frunza-Bargan, despemnată de Consiliul Superior al Procurorilora, să examineze acțiunile pretinse ilegale în cazul procurorului general interimar, Dumitru Robu,  care apare în secvențe video numărând bani, a dispus refuzul în pornirea urmăririi penale pe acest caz, iar procesul penal inițiat a fost clasat. Despre aceasta informează Procuratura Anticorupție. Decizia a fost luată la 3 ianuarie.

Motivele care au stat la baza emiterii soluției de refuz în pornirea urmării penale, în privința procurorului general interimar, Dumitru Robu, sunt determinate de faptul că, probele administrate nu confirmă faptul săvârșirii unor infracțiuni de corupţie sau conexe celor de corupție.

Decizia procurorului poate fi contestată cu plângere procurorului ierarhic superior, în termen de 15 zile din momentul când s-a luat cunoștință de act, de către părțile implicate în cadrul acestui proces penal.

Amintim că, în noiembrie 2021 în spațiul public a apărut o secvenţă video în care apare Dumitru Robu numărând bani.

Ulterior, deși a fost desemnat de CSP să investigheze cazul, procurorul anticorupție Vasile Plevan a solicitat abținere de la examinarea pretinselor acțiuni ilegale

În aceeași zi CSP a desemnat-o pe Ina Frunză-Bargan să investigheze pretinsele acțiuni ilegale în cazul procurorului general interimar.

Hotărârea CSP a venit după ce, însuși procurorul general interimar a solicitat să fie desemnat un procuror care să examineze acest caz prin prisma articolelor: corupere pasivă, corupere activă și trafic de influență și după ce o asemenea cerere a fost depusă, la 23 noiembrie, de către petiționarul Veaceslav Valico.

Amintim că Dumitru Robu, a declarat că imaginile video nu au nimic comun cu careva cazuri de corupție și au fost efectuate în perioada mai-iunie 2020, în casa părinților lui Sergiu Șeptelici, care este în vecinătatea socrilor săi.

Vezi mai multe detalii aici: Reacția lui Robu, după ce în spațiul public au apărut imagini cu el numărând bani

Procurorul a declarat că  Șeptelici a procurat un automobil de la cumnatul său Ghenadie Ghețiu, iar în video este redat cum a primit circa zece mii de euro pentru acest automobil

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Alaiba, către Robu: Pe când să vă mai așteptăm? Discuții despre Bahamas și „kuliok” în timpul dezbaterilor privind ridicarea imunității lui Ilan Șor (FOCUS)

Alaiba, către Robu: Pe când să vă mai așteptăm? Discuții despre Bahamas și „kuliok” în timpul dezbaterilor privind ridicarea imunității lui Ilan Șor (FOCUS)

Procurorul anticorupție Vasile Plevan cere abținere de la examinarea pretinselor ilegalități în cazul lui Robu. CSP trimite declarația la PA

Procurorul anticorupție Vasile Plevan cere abținere de la examinarea pretinselor ilegalități în cazul lui Robu. CSP trimite declarația la PA

Reacția lui Robu, după ce în spațiul public au apărut imagini cu el numărând bani

Reacția lui Robu, după ce în spațiul public au apărut imagini cu el numărând bani

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Votat în lectură finală: Avocații rămân fără imunitate - pot fi reținuți în cazul unor infracțiuni flagrante
  • 2
    EDITORIAL | De ce adresarea președintei m-a lăsat rece
  • 3
    Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare
  • 4
    Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.