2022 – Anul lucrătorului medical în municipiul Chișinău. Decizia, adoptată de consilierii municipali

2022 – Anul lucrătorului medical în municipiul Chișinău. Decizia, adoptată de consilierii municipali
foto: chisinau.md

Primăria municipiului Chișinău anunță că 2022 a fost decretat anul lucrătorului medical în municipiul Chișinău. Decizia a fost luată de Consiliul Municipal Chișinău, în cadrul ultimei ședințe din 2021.

„Prin astfel de măsuri se propune atragerea atenției societății asupra eforturilor depuse de cadrele medicale din instituțiile municipale de profil (și care se depun și în continuare), în activitatea lor cotidiană de înaltă responsabilitate pentru sănătatea populației. În mod special, meritele personalului medical sunt și mai valoroase și necesită o apreciere specială, ținând cont de circumstanțele complicate, în contextul situației pandemice prin infecția COVID-19”, se arată în comunicatul instituției.

Potrivit Primăriei, 70% din toată presiunea la nivel de republică pe profilul COVID a fost pe instituțiile strategice din municipiul Chișinău. Conform deciziei adoptate, Direcția generală asistență medicală și socială urmează să elaboreze și să aprobe un plan de acțiuni dedicat Anului lucrătorului medical din municipiul Chișinău. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Primarul capitalei, în autoizolare: Membrii familiei, testați pozitiv la COVID-19

Primarul capitalei, în autoizolare: Membrii familiei, testați pozitiv la COVID-19

Alte 242 de cazuri noi de infectare cu COVID-19, confirmate în ultimele 24 de ore

Alte 242 de cazuri noi de infectare cu COVID-19, confirmate în ultimele 24 de ore

Maia Sandu a fost imunizată  cu doza booster de vaccin anti-COVID-19. Preparatul Pfizer, administrat la distanță de șase luni după AstraZeneca

Maia Sandu a fost imunizată cu doza booster de vaccin anti-COVID-19. Preparatul Pfizer, administrat la distanță de șase luni după AstraZeneca

Advertoriale
Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

 Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova intră în Cod Roșu: Toate școlile, de luni, trec în regim online pentru o perioadă de două săptămâni. Ce alte restricții au fost impuse
  • 2
    Tauber evită să zică cât o costă naveta Bălți-Chișinău, dar spune că ar putea închiria un apartament în nordul țării
  • 3
    Aprobat de Parlament! În R. Moldova se instituie stare de urgență (VIDEO)
  • 4
    Rusia: „Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina. Efectuăm doar manevre și transferăm trupe pe propriul teritoriu”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.