În 2022 economia va rămâne afectată de criza pandemică și criza energetică. Previziunile și recomandările experților

În 2022 economia va rămâne afectată de criza pandemică și criza energetică. Previziunile și recomandările experților
colaj AGORA

Deși în comparație cu anul 2020, anul 2021 a fost aparent bun din punct de vedere economic, experții au prognoze mai sumbre pentru anul care tocmai a început. Potrivit lor, economia țării va rămâne în continuare afectată de criza pandemică, dar și cea energetică. Astfel că, dacă previziunile specialiștilor se vor adeveri acestea vor avea un impact negativ major asupra situației economice din țară. 

Procesele economice din 2021 afectează direct evoluțiile din 2022

Anul 2021 din punct de vedere economic a fost aparent bun. Totuși, în opinia expertului economic Viorel Gîrbu, calitatea creșterii economice arată de fapt că procesele nu sunt cele mai favorabile.

„Lecțiile la care putem face referință țin în primul rând de modul în care statul știe să controleze și să ajute sectorul privat să se dezvolte. Noi nu am oferit asistență suficientă în anul 2020 și în 2021, economia domeniului privat a fost ignorată. Cea mai mare nerealizare a anului 2021 este deficitul mare înregistrat în comerțul extern, care din păcate nu este o noutate pentru Republica Moldova”, menționează Viorel Gîrbu.

Expertul mai crede că aceste evenimente din 2021 vor avea un impact negativ direct asupra economiei în 2022. 

„În general contextul economic nu este foarte bun. Politica monetară promovată de Banca Națională a Moldovei a fost una agresivă și îndreptată împotriva mediului de afaceri intern, iar Guvernul nu a contestat sub nicio formă acțiunea acestei politici monetare. Contextul este negativ și am intrat pe acest fundal în anul 2022. Consumul populației este tot mai mic, iar pentru că nu s-au făcut investiții suficiente în perioada anterioară, nu avem cum să credem că o să obținem un rezultat foarte bun”, explică Gîrbu.

Expertul mai prognozează că în 2022 creșterea PIB-ului pe ramurile economiei naționale nu vor fi atât de mari precum a fost în 2021. Astfel, în acest an creșterea economică ar putea fi de doar 3-4%, ceea ce, potrivit lui Viorel Gîrbu, nu este suficient.

„Avem o inflație reală de 12%, ultimul raport al BNM ne vorbește despre o inflație anticipată la limita maximă a coridorului de oscilație de douăzeci la sută. Există șanse ca aceste estimări să nu se materializeze și rezultatele în realitate să fie chiar mai rele decât se anticipează. Totuși, totul este încă speculativ”, a adăugat expertul.

Prețuri mai mari la gaz și energia electrică

Directoarea executivă a Camerei americane de comerț, Mila Malairău, este de părere că actuala criză energetică se va resimți din ce în ce mai profund pe parcursul anului 2022. Creșterea exorbitantă a prețurilor la gaze va duce la o creștere în aceeași proporție a tarifului la energie electrică, iar ambele inevitabil vor impulsiona o creștere în lanț a tuturor prețurilor.

 „Anul 2022 nu va fi deloc ușor, dar în același timp este crucial în a favoriza proiectele de infrastructură (gaze/energie electrică), producerea energiei electrice din surse regenerabile etc. Trebuie să profităm de acest cumul de crize pentru a reconstrui economia Republicii Moldova pe principii sustenabile asigurând tranziția către o economie verde”, susține Mila Malairău.

Experta mai explică că mediul de afaceri din Moldova, în special, este îngrijorat de prognozele anunțate privind creșterea ratei inflației până la 15%, care în mare parte este cauzată de creșterea prețurilor mondiale la resursele energetice, amplificat de perturbările lanțurilor mondiale de aprovizionare, deși situația logistică s-a îmbunătățit considerabil comparativ cu primul an pandemic.

Recomandări pentru clasa politică

Experții economici mai consideră că procesele economice depind și vor depinde în acest an inclusiv de deciziile și voința clasei politice. Criza energetică din 2021 a demonstrat rezultatele inacțiunilor politicienilor din ultimii 30 de ani, societatea înțelegând abia acum cât de captivă energetic este Republica Moldova.

„Sperăm că atât factorii de decizie, cât și societatea au înțeles cât de necesară este acum realizarea urgentă a proiectelor energetice (interconectare cu rețeaua europeană de energie electrică și producere). Orice decizie luată azi va începe să producă anumite efecte în economie într-un orizont de trei, cinci ani de la implementare”, explică Mila Malairău.

Într-un compendiu de recomandări pentru Guvern, AmCham le sugerează autorităților să se angajeze plenar în dezvoltarea de politici stimulatoare și incluzive, să asigure independența și transparența instituțiilor in livrarea de servicii publice calitative și adecvate. Doar astfel sectorul privat poate prospera, inova și, în consecință, genera mai multe locuri de muncă și venituri în buget. Or, actualmente, ponderea investițiilor străine directe în Produsul Intern Brut este printre cele mai scăzute din regiune – o reflecție practică a gradului de competitivitate a țării ca destinație pentru investiții.

O dinamică de creștere anuală de două cifre a PIB-ului pe termen scurt, cuplată cu majorarea semnificativă a exporturilor și echilibrarea balanței comerciale, precum și majorarea substanțială a stocului de investiții, atât interne cât și externe, pe termen mediu, sunt precondiții indispensabile ale obiectivului de bază – îmbunătățirea calității vieții în Republica Moldova și atenuarea exodului de capital uman.

AmCham

Și Viorel Gîrbu a subliniat câteva recomandări pentru actuala guvernare. El susține că autoritățile trebuie să dezvolte intrumente de susținere a economiei.

„Poate acum este vizibil cât de necesare sunt aceste instrumente, fiindcă lipsa acestora a dus la faptul că în 2020 pe durata pandemiei nu am susținut economia suficient și în 2021 nu am știut să propulsăm și să susținem economia să se dezvolte. O altă mențiune ține de criza din sectorul energetic, trebuie să fim mai precauți și să încercăm să fortificăm economia națională. Să creștem capacitatea de producție pe teriotriul Republicii Moldova inclusiv în sectorul energetic, acolo unde nu avem potențial foarte mare, dar și aici trebuie să valorificăm la maximum posibilitatea care există”, a conchis Gîrbu.

Potrivit experților Centrului Analitic Independent Expert-Group, provocările fundamentale pe direcția energetică pentru 2022 sunt: datoria istorică (în special cea generată de regiunea transnistreană), implementarea întocmai a Pachetului energetic 3, interconexiunea rețelelor de energie electrică cu Ucraina și România și sporirea eficienței energetice.

Pe lângă aceasta, autoritățile ar trebui să se concentreze și pe dinamizarea agendei sociale drept răspuns la criza gazelor, criza pandemică, precum și la așteptările populației în contextul creșterii ratei sărăciei după criza din 2020.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
OPINIE | Previziunile EduTolk pentru educația din 2022: Învățarea nu mai este doar în cărți sau între patru pereți ai școlii (VIDEO)

OPINIE | Previziunile EduTolk pentru educația din 2022: Învățarea nu mai este doar în cărți sau între patru pereți ai școlii (VIDEO)

OPINIE | Moldova în „oceanul furibund” al viitoarelor schimbări din 2022

OPINIE | Moldova în „oceanul furibund” al viitoarelor schimbări din 2022

Experți britanici: În următorii 15 ani, economia R. Moldova va crește cu 5% anual. Țara va urca 23 de poziții în topul mondial

Experți britanici: În următorii 15 ani, economia R. Moldova va crește cu 5% anual. Țara va urca 23 de poziții în topul mondial

Advertoriale
Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

5 milioane de euro în sprijinul întreprinderile micro, mici și mijlocii din Moldova cu ajutorul EXIMBANK și BERD

5 milioane de euro în sprijinul întreprinderile micro, mici și mijlocii din Moldova cu ajutorul EXIMBANK și BERD

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”
  • 2
    EDITORIAL | Rusia își epuizează instrumentele de șantaj asupra Moldovei
  • 3
    SUA ordonă ca familiile diplomaţilor americani să părăsească Kievul. Declarația Departamentului de Stat (VIDEO)
  • 4
    IGP a inițiat o anchetă de investigație în privința acțiunilor CTESP Orhei. UPDATE: Majoritatea școlilor din raion au activat cu prezență fizică
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.