În anul 2021, sau mai exact, în perioada 2 ianuarie-18 decembrie, au fost confirmate în sistemul național 6.863 de permise e conducere. Aceasta constituie 30,55 % din totalul unităților eliberate în patru ani. Mai mult de atât, 4.328 de permise din 2021 au fost eliberate în intervalul lunilor septembrie-decembrie 2021.
La fel, s-a observat o dinamică pozitivă în simestrul doi al anului 2021 a procesului de documentare cu plăci de model neutru a autovehiculelor necomerciale din regiunea transnistreană la punctele de înmatriculare din stânga Nistrului, conform mecanismului agreat prin Decizia protocolară din 24 aprilie 2018, prevederilor Legii nr.170/2018 și ale Hotărârii Guvernului nr.847/2018.

Astfel, în perioada septembrie 2018 - decembrie 2021, la subdiviziunile menționate, au fost înmatriculate cu numere neutre 8.986 de autovehicule (Tiraspol – 6191, Râbnița – 2795), dintre care doar pe parcursul anului 2021 au fost înregistrate 4.780 unități de transport (Tiraspol – 3048, Râbnița – 1732, circa 53,19 % din total), și la rândul său doar în perioada septembrie-decembrie 2021 au fost documentate cu plăci de model neutru 3.177 de automobile (circa 66,44 % din totalul pe 2021).
Această tendință ascendentă a avut loc concomitent cu solicitarea mai multor plăci de model național de către conducătorii auto din regiune și poate fi explicată și prin faptul că începând cu data de 1 septembrie 2021 participarea în traficul rutier internațional a fost asigurată doar pentru autovehiculele cu plăci neutre și ale Republicii Moldova, așa după cum a fost adus la cunoștința persoanelor vizate prin multiple campanii informaționale desfășurate, inclusiv pe parcursul anului 2021.
Biroul Politici de Reintegrare menționează că din 29 decembrie 2021, sub pretexte politice, Tiraspolul a diminuat considerabil potențialul de documentare în cadrul punctelor de înmatriculare din stânga Nistrului, și respectiv, au fost puși în dificultate cetățenii cu domiciliu în regiune.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.