Fost ministru român de Externe: În cel mult un an Rusia va avea hotar cu România

Fost ministru român de Externe: În cel mult un an Rusia va avea hotar cu România
Foto: cristiandiaconescublog.com

Republica Moldova se află astăzi sub ameninţare venită din partea Kremlinului, datorită ambiţiilor teritoriale ale acestuia şi lipsei unei coaliţii de guvernământ pro-europene. De această părere este fostul ministru român de Externe, Cristian Diaconescu, care avertizează că cel mult într-un an România şi Federaţia Rusă ar putea fi despărţite de acelaşi hotar, scrie epochtimes-romania.com.

„Moldova nu este astăzi condusă de o coaliţie de integrare europeană şi din acest punct de vedere, o repoziţionare strategică a Federaţiei Ruse este aproape inevitabilă. După părerea mea, într-un interval de şase luni - un an, Federaţia Rusă va avea frontieră cu România. Dacă nu, voi fi primul care vă spune că am greşit şi sper ca acest lucru să se întâmple”, a afirmat Diaconescu.

Fostul ministru român de Externe este de părere că, „pentru cine reprezintă Statul Român şi este atent la interesele de securitate ale Statului Român, nu numai ale vecinătăţii de care suntem legaţi mai mult sau mai puţin emoţional, Moldova este un caz critic astăzi. Aproape nu îndrăznesc să spun că ar fi pierdută”.

Potrivit jurnal.md, politicianul consideră că în declaraţia Parteneriatului Estic de la Riga a evidenţiat că RM nu a făcut niciun progres în ceea ce priveşte integrarea europeană.

„Dacă ar fi să citesc cu un ochi cât de cât profesionist ultima decizie a Parteneriatului Estic, pare că marea problemă a Uniunii Europene şi anume conflictul intern faţă de diversele vecinătăţi, a fost soluţionat în dauna Moldovei. Moldova nu a reuşit să mai facă un pas înainte, nici Georgia de altfel, şi nici Ucraina”, a subliniat la final Cristian Diaconescu.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Primăria din Ialoveni anunță că în lunile iulie-august călătoriile cu troleibuzul pe teritoriul orașului vor costa 2 lei

Primăria din Ialoveni anunță că în lunile iulie-august călătoriile cu troleibuzul pe teritoriul orașului vor costa 2 lei

Rusia interzice exporturile de orez și aminoacizi furajeri de la 1 iulie până la sfârșitul acestui an

Rusia interzice exporturile de orez și aminoacizi furajeri de la 1 iulie până la sfârșitul acestui an

Canada va trimite aproape patruzeci de vehicule blindate de luptă către Ucraina

Canada va trimite aproape patruzeci de vehicule blindate de luptă către Ucraina

Advertoriale
Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli

Apus, muzică live și atmosferă colorată: maib și agenții imobiliari au celebrat parteneriatele de succes

Apus, muzică live și atmosferă colorată: maib și agenții imobiliari au celebrat parteneriatele de succes

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Școala din Moldova, între paragină și elită. Exemplul a două școli din r. Orhei, unde unii elevi beneficiază de condiții de top, iar alții nu au nici măcar WC în bloc (VIDEO)
  • 2
    Armata rusă s-a retras de pe Insula Șerpilor. Ministerul Apărării de la Moscova: Gest de bunăvoință
  • 3
    Dumitru Robu crede că sunt șanse ca Ilan Șor să fie extrădat. Ce se întâmplă cu dosarele în care figurează Plahotniuc, Platon și Andronache
  • 4
    Putin îi răspunde lui Johnson la afirmația despre gen și declanșarea războiului în Ucraina: Margaret Thatcher a trimis trupe în Insulele Falkland
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.